DEZASTRU pe strada Miresei. Răzvan Nedelcu a dat cu mașina peste oameni și a fugit

- Advertisement -

Incidentul de ieri, în urma căruia un profesor universitar, victima abuzurilor firmei Îngerii Galbeni, a fost sechestrat vreme de ore bune în mașina sa, a umplut paharul și i-a determinat pe cei peste 100 de timișoreni să iasă în stradă. Ajunși pe strada Miresei, cunoscut drept „raiul îngerilor”, aceștia s-au alăturat profesorului Horia Baltă, susținându-l în demersul său de a nu se lăsa pradă celei mai hulite firme de tractări din oraș, condusă de Sorin-Răzvan Nedelcu. Printre cei prezenți s-au numărat atât consilierul local PSD, Alfred Simonis, dar și viceprimarul Timișoarei, Dan Diaconu.

Oamenii au ales să protesteze, fiincă legea, care ar trebui să-i apere, nu a putut să o facă, primarul Nicolae Robu declarând de-a lungul timpului de nenumărate ori că nu-i poate ajuta cu nimic. Opinia publică a reacționat impresionant, asistată de jandarmi și de polițiștii rutieri, care și-au făcut excelent treaba. Lucrurile au degenerat la vederea șefului îngerilor icterici, Sorin-Răzvan Nedelcu, care a fost huiduit de mulțimea sătulă de abuzurile sale, după minute bune în care acesta aproape că ținea discursuri celor prezenți, spunându-le, că parcarea este proprietatea sa, drept urmare poate face ce vrea.

[responsive_youtube

Frustrarea, neputința dar și caracterul lui, au ieșit la iveală atunci când a încercat să scape de dat explicații mulțimii adunate și a dat cu mașina peste opt tineri din grupul de protestatari, după care a demarat în trombă pe străzile Timișoarei, ca un laș. Unul dintre ei a fost preluat de o ambulanță și a ajuns de urgență la spital iar celălalt a suferit un traumatism deschis în zona brațelor. Peste 30 de mașini, dar și un echipaj de Poliție l-au urmărit pe „îngerul-șef” timp în care un grup de protestatari înarmați cu răngi erau hotărâți să distrugă gardul parcării unde sunt depozitate mașinile.

[responsive_youtube

Într-un târziu, după ce nu a mai fost de găsit, Sorin-Răzvan Nedelcu s-a predat la sediul Poliției Muncipiului Timișoara în jurul orei 03:15, de unde un echipaj al secției 4 poliție, l-au preluat și dus la audieri, urmând ca astăzi să fie prezentat unui procuror. Boss-ul Îngerilor Galbeni riscă între 2 și 7 ani de închisoare pentru vătămare corporală și părăsirea locului accidentului. Momentan, acesta a fost reținut pentru 24 de ore pentru tulburarea liniștii publice și lovire sau alte violențe, fiind nu mai puțin de opt plângeri depuse.

A fost în cele din urmă o victorie a umanității, a firescului, a simțului civic, a solidarității și a compasiunii împotriva abuzurilor și a monstruozităților făcute de îngerii icterici. Și Horia Baltă, profesorul de la Universitatea Politehnica Timișoara, și-a recuperat mașina fără să plătească vreo sumă de bani, după ce o macara a ADP-ului a ridicat-o de pe platforma pe care aceștia îl țineau efectiv sechestrat, omul refuzând să coboare din autoturismul lui, proprietate personala. Și Culiță Chiș a fost prezent la fața locului, ajutându-l pe profesorul sechestrat.

Din păcate a trebuit ca lumea să iasă din nou în stradă, și să protesteze, pentru ca abuzurile Îngerilor Galbeni să înceteze.

[responsive_youtube

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie

Mircea Ionescu, fost director Romtelecom Timiș, protagonistul unui accident rutier, sub influența alcoolului

Mircea Ionescu, fost director Romtelecom Timiș, actualmente patron al...

Mort de beat la volan, a provocat un accident pe strada Iosif Vulcan din Timisoara

Accident de circulație, luni după-masă, pe strada Iosif Vulcan...

Doua persoane la spital in urma unui accident rutier la Timisoara

Accident de circulație, luni dimineață, la intersecția Căii Stan...

VIDEO Accident sub nasul primarului Nicolae Robu, (și) din cauza semafoarelor nefuncționale

Șoferul unui vehicul care se deplasa pe Bd. C.D....