Opt tineri vor plăti scump pentru câteva clipe în care au vrut să se distreze, uitând că legea le interzice să facă drifturi. Iubitorii de adrenalină au fost prinşi de agenţii de la Poliţia Locală de două ori, în zona Stadionului Dan Păltinişanu, în timp ce executau manevre periculoase cu autovehiculele din dotare. Agenţii nu au ezitat şi au aplicat amenzi!
„Polițiștii locali au sancționat, în cursul zilei de ieri, un număr de opt persoane care au făcut drifturi pe zăpada depusă în parcarea Stadionului Dan Păltinișanu. Cei în cauză au fost depistat atât după-amiaza, în jurul orei 17.00, cât și pe timp de noapte, în intervalul 22.00-00.30. Aceștia sunt tineri cu vârste cuprinse între 19 și 24 de ani și cu domicilii în Timișoara, Chișineu Criș, Arad, Drobeta Turnu Severin și Hunedoara. Cei în cauză au fost sancționați cu amenda maximă de 2500 lei, conform HCL 371/2007 modificată. Poliția Locală Timișoara atrage din nou atenția că turarea motoarelor și efectuarea de derapaje, întoarceri bruște pe loc, accelerări și frânări bruște pe domeniul public, efectuate în scop de divertisment, fără avizul Comisiei de Ordine Publică, respectiv Comisiei de Circulație se sancționează cu amenzi între 800 și 2500 lei”, a informat Poliţia Locală prin intermediul unui comunicat de presă.
foto: arhiva