Doi tineri, răniţi grav, în urma unui accident rutier, la Timișoara

- Advertisement -

Un tânăr din județul Arad, împreună cu un altul din județul Caraș-Severin, au fost grav răniți ca urmare a unui accident rutier petrecut azi-noapte la Timișoara. Cărășeanul a condus un autoturism asupra căruia a pierdut controlul, iar mașina a intrat în pom, rezultând rănirea atât al șoferului cât și pasagerului arădean.

În cursul nopţii dintre joi și vineri, mai exact la ora 00:55, poliţiştii Biroului Rutier Timişoara au fost sesizaţi despre producerea unui accident pe strada Aleea Pădurea Verde.

Deplasându-se la faţa locului, au constatat că Ş. Iosif, de 19 ani, din comuna Luncaviţa, judeţul Caraş-Severin, a condus un autoturism pe strada mai sus menţionată, iar la un moment dat a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, părăsind partea carosabilă şi intrând în coliziune cu un copac ornamental, pe acelaşi sens de mers.

În urma accidentului a rezultat rănirea gravă a conducătorului auto şi a pasagerului P. Mihai, de 19 ani, comuna Săvârşin, judeţul Arad.

Poliţiştii continuă cercetările, în vederea stabilirii cu exactitate a circumstanţelor producerii accidentului, în dosarul penal întocmit sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie

Minune!!! Polițiștii rutieri din Timișoara, au desfășurat ieri o acțiune de două ore pe raza Municipiului

Ieri 29 octombrie 2015, poliţiştii rutieri din Timişoara, au...

UPDATE Doi polițiști de la Secția 2 Poliție Timișoara, reținuți pentru luare de mită. Vezi cine sunt aceștia

Direcția Generală Anticorupție a ridicat în cursul zilei de...

ȘOCANT! Ofițerul de serviciu al Poliției Timiș s-a ÎMPUȘCAT în cap FOTO/VIDEO

Ofițerul de serviciu de la Inspectoratul de Poliție Județean...