Sâmbătă, 10 mai 2014, poliţiştii Secţiei 5 din Timişoara au oprit pentru control un autoturism care se deplasa pe strada Aleea Pădurea Verde, din Capitala Banatului, iar la verificarea şoferului, un tânăr de 19 ani, din localitatea Brădişoru de Jos, judeţul Timiş, în baza de date, poliţiştii au stabilit că acesta nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule.
Mai mult de atât, în urma extinderii cercetărilor, poliţiştii au constatat că autoturismul condus de tânăr a fost furat de pe raza municipiului Timişoara. Ca şi cum toate acestea nu ar fi fost de ajuns, în urma controlului autoturismului, poliţiştii au găsit în interior mai multe bunuri (4 biciclete, un set de unelte profesionale) a căror provenienţă nu a putut fi dovedită.
Cercetările au fost preluate de poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale, pe numele tânărului fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt calificat şi conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere.
Din primele concluzii trase de poliţiştii de la Investigaţii Criminale, se pare că în noaptea de 9 spre 10 mai, tânărul, folosindu-se de chei potrivite, ar fi sustras autoturismul de pe strada Cutezanilor, din Timişoara, după care s-ar fi deplasat cu acesta pe strada Mircea cel Bătrân, unde, din două garaje, ar fi sustras bunurile găsite de poliţişti în autoturism.
Prejudiciul a fost recuperat în totalitate, bunurile fiind restituite proprietarilor.
Cel în cauză a fost reţinut pentru 24 de ore pe bază de ordonanţă şi introdus în Arestul I.P.J. Timiş, iar oamenii legii continuă cercetările în vederea documentării întregii activităţi infracţionale a tânărului.