„E ruşinos că parlamentarii timişeni ai USL nu ridică fruntea din pământ!” Vezi de ce spune asta Adrian Diaconu

- Advertisement -

După celebra „strângere de mână” pentru susţinerea proiectului Timişoara Capitală Culturală Europeană 2021, clasa politică locală a fost „aprisă” de declaraţia total lipsită de inspiraţie a deputatului PNL Horia Cristian, care afirma că Timişoara nu va primi bani pentru construcţia Spitalului Regional pentru că „nu este buricul Pământului”.

Aşa cum era de aşteptat şi cum se poate observa prin intermediul fiecărui partid în parte, politicienii locali dezaprobă atât decizia Bucureştiului de a nu finanţa construcţia acestui Spital cât şi „porumbelul” lui Cristian, însă culmea este că niciunul dintre parlamentarii de Timiş ai USL nu iau măsuri în acest sens. „Suntem stupefiaţi de decizia guvernului de a nu sprijini realizarea unui spital regional la Timişoara. Şi şocaţi de lipsa de solidaritate pe care o manifestă aleşii trimişi la putere faţă de cei care i-au votat. Actualul guvern pare să fi făcut o adevărată politică din neglijarea şi ignorarea timişenilor şi a nevoilor noastre. Iar parlamentarii timişeni ai USL par să nici nu ridice fruntea din pământ în faţa celor hotărâte la centru, nu mişcă niciun deget pentru ca un obiectiv de anvergura şi importanţa unui spital regional să fie realizat la Timişoara! Este ruşinos! Cu atât mai ruşinos cu cât atunci când deschid gura pe acest subiect, unii dintre ei ajung să facă afirmaţii de genul “Timişoara nu este buricul pământului”, ca să acopere slugarnic decizii discriminatorii ale superiorilor săi politici! La fel de trist este că nici Institutul Oncologic de la Timişoara nu va deveni realitate prea curând. Nici pentru acest proiect actualul guvern nu pare să găsească bani!” a spus Adrian Diaconu, liderul filialei judeţene a Partidului Poporului – Dan Diaconescu.

Un alt subiect „fierbinte” al acestei săptămâni, care de asemenea nemulţumeşte în rândul pliticienilor locali este realizarea, sau nu, a Centrului Intermodal de Marfă, un proiect stabilit pentru a fi implementat la Timişoara, dar care nu mai este o certitudine în Capitala Banatului, din motive ce ţin de… polemici politicianiste. „În privința celuilalt subiect care a făcut obiectul disputelor în cursul acestei săptămâni, respectiv realizarea Centrului Intermodal de Marfă, sperăm că polemicile interesate şi politicianiste vor fi depăşite. Şi că acest obiectiv important va fi realizat, spre binele întregii noastre comunităţi!” a dorit să adauge deputatul timişorean Adrian Diaconu.

2 COMENTARII

  1. Horia Cristian in vara,fiind invitat sa lamureasca sustinatorii Rosia Montana, a facut afirmatia ” cand nu ai ceva mai bun de facut te bagi in politica” . Va las pe voi sa interpretati intelesul acestei afirmatii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie

Deputatul Ben Oni Ardelean, consilier onorific al prim-ministrului Florin Cîțu

Dintr-un foc, azi, încă prim-ministrul României, liberalul Florin Cîțu,...

Deputatul de Timis, Marilen Pirtea explica de ce nu au fost eliminate si pensiile militare

”În dezbaterile despre pensii, principiul echității și principiul contributivității...

Marilen Pirtea: “Taxa pe viciu”, efecte economice negative in cascada. Romania catre recesiune!

Deputatul PNL de Timiș, Marilen Pirtea, vicepreședinte al Camerei...

Marilen Pirtea, deputat PNL: Istoria se repetă. Apar semnele care au precedat criza din 2008

Iresponsabilitatea actualilor guvernanți va arunca România într-o criză autoindusă,...

Teatrul Naţional Timişoara, reprezentaţie de excepţie la Bucureşti la Festivalul Naţional de Teatru

Actorii Teatrului Naţional din Timişoara pleacă la Bucureşti, acolo...