Vocea Timișului va susține permanent adevărul!

Euro s-a agăţat de pragul de 4,50 lei

Publicat in

Vocea Timișului va susține permanent adevărul mai presus de putere, viitorul mai presus de trecut, cinstea mai presus de confortul financiar, știrea mai presus de editorial și capacitatea de decizie mai presus de diplomația compromisului.

Majoritatea analizelor realizate de băncile comerciale dădeau drept sigură deprecierea leului în cazul în care PNL ar fi ieşit din coaliţia USL. De altfel, în 20 februarie, euro a crescut la maximul ultimilor 30 de zile, de 4,5239 lei, imediat după declaraţiile lui Crin Antonescu referitoare la ieşirea de la guvernare.

Luni, cursul euro a fost de 4,5101 lei, a două zi fiind atins maximul de 4,5173 lei. Destrămarea USL a fost primită, cu o anumită uşurare, din partea pieţei, după ce s-a aflat că UDMR va lua locul PNL, asigurând majoritatea parlamentară. Astfel, începând de miercuri, euro a trecut pe depreciere, minimul de 4,4995 lei fiind atins la finele săptămânii.

La aprecierea leului ar fi contribuit, în opinia dealerilor bancari, ordine de vânzare venite dn partea clienţilor comerciali dar şi din partea Trezoreriei, care a încasat, de curând, de la Uniunea Europeană peste 800 de milioane de euro din fonduri europene. Şedinţa de vineri s-a deschis sub pragul de 4,50 lei, minimul atins fiind de 4,4935 lei iar maximul de 4,5010 lei, închiderea fiind realizată la 4,50 – 4,5030 lei.

Cursul dolarului american a urcat joi la un maxim de 3,2997 lei dar a scăzut a doua zi la minimul săptămânii de 3,2618 lei, urmare a deprecierii acestuia faţă de euro. Francul elveţian a fluctuat între 3,6968 şi 3,7036 lei, media de vineri fiind stabilită la 3,6989 lei. Este posibil că monedă helvetă să cunoască o scădere, având în vedere că vineri ea a coborât pe pieţele internaţionale la 1,2129 unităţi/euro, cel mai scăzut nivel al ultimelor 11 luni.

Perechea euro/dolar a avut o evoluţie foarte agitată. De la 1,3769 dolari, la începutul săptămânii ea a coborât joi la 1,3642 dolari, pentru a creşte vineri la un maxim 1,3825 dolari, nivel care nu a mai fost atins de la sfârşitul lui decembrie. Săptămâna s-a încheiat pe piaţă americană la 1,38 dolari.

La aprecierea euro au contribuit mai mulţi factori. În primul rând, guvernul american a revizuit in sens negativ estimarea de creştere economică a SUA pentru ultimul trimestru din 2013 de la 3,2 la 2,4%. Apoi, Eurostat a anunţat creşterea inflaţiei din zona euro la 0,8%, evoluţie care nu ar permite BCE să decidă o eventuală nouă scădere a dobânzii sale de politică monetară, care se află deja la minimul istoric de 0,25%.

La Sibiu, euro se tranzacţiona pentru scadenţă de săptămâna aceasta la 1,3635 – 1,3820, pentru iunie la 1,3651 – 1,3820, pentru septembrie la 1,36 – 1,3790 iar pentru decembrie la 1,36 – 1,3750 dolari. Uncia de aur a fluctuat pentru aprilie între 1.327 şi 1.342 dolari.

*Analiza cuprinde perioada 24 – 28 februarie

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele articole

Spălatul pe mâini! Primăria Giroc își recuperează prejudiciul de 350.000 euro, rezultat din contractele ilegale de asistență juridică, nu de la artizanii care i...

Trei contracte, mari și late, având ca obiect servicii juridice de asistență și reprezentare,...

Liberul arbitru! Primăria Timișoara a refuzat să facă plângere penală împotriva antreprenorului general de la Pasajul Solventul, deși constructorul a pus în circulație un...

Când vine vorba despre respectarea legii, în ceea ce privește omisiunea sesizării, dispozițiile articolului...

Comentarii recente

Articole asemănătoare

DGASPC Timis organizeaza un nou curs de formare a asistentilor maternali profesionisti

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Timiş va organiza un nou...

Moş Crăciun nu a adus daruri leului

Creşterea cererii de valută a împins în sus mediile principalelor monede, cu excepţia celei...

Leul a încheiat săptămâna trecută pe apreciere

Apropierea de jumătatea lunii, când va avea loc şedinţa Comitetului de politică monetară al...