Aprecierea trebuie pusă pe seama interesului tot mai mare al străinilor pentru titlurile de stat româneşti sau depozitele bancare denominate în lei. Aceştia au vândut valută, preferând randamentele mai mari pe care le pot obţine în România, comparativ cu cele din zona euro sau SUA, unde dobânda de politică monetară se află aproape de 0%. De altfel, majoritatea analiştilor opinează că BNR va menţine dobânda-cheie la nivelul de 3,5% până la sfârşitul acestui an, pentru a proteja leul de eventualele pusee de depreciere. Euro a început săptămâna trecută cu o medie de 4,4549 lei, marţi aceasta coborând la 4,4403 lei. Mişcările de pe pieţele internaţionale şi marcările de profit au produs miercuri o creştere a cursului la 4,4503 lei, pentru ca în prima şedinţă din mai cotaţiile din piaţa valutară să scadă spre 4,43 lei, nivel care se mai înregistra în noiembrie trecut. Seara pe pieţele internaţionale cotaţiile erau de 4,4270 – 4,43 lei.
Deprecierea euro a provocat scăderea şi celorlalte monede importante. Media dolarului american a coborât de la 3,2194 lei, în ultima şedinţă din aprilie, la 3,1991 lei, în prima din mai. Un curs mai mic s-a înregistrat în 14 noiembrie 2011. La rândul său francul elveţian a scăzut de la 3,6595 lei, la începutul săptămânii, la 3,6376 lei, la finele ei, o medie mai mică înregistrându-se în prima decadă din ianuarie. Decizia de miercuri a comitetului de politică monetară al Rezervei Federale americane de a reduce, cu încă 10 miliarde dolari, la 45 miliarde/lună, suma pe care o injectează în economia americană, cât şi anunţul referitor la scăderea şomajului american la 6,3%, minim al ultimilor aproape şase ani, nu au avut efecte majore asupra evoluţiei perechei euro/dolar. Aceasta s-a mişcat săptămâna trecută între 1,3779 şi 1,3881 dolari, pentru a închide vineri pe pieţele americane la 1,3869 dolari.
În piaţa la termen de la Sibiu, euro s-a tranzacţionat pentru iunie la 1,3781 – 1,3879 dolari, pentru septembrie la 1,3791 – 1,3865 dolari iar pentru decembrie la 1,38 dolari. Volatilitatea unciei de aur cu scadenţa iunie a fost mare, aceasta mişcându-se între 1.275 şi 1.305 dolari.
*Analiza cuprinde perioada 28 aprilie – 2 mai