Petreceți Revelionul în Piața Victoriei din Timișoara? Ar fi bine să vă păziți bunurile și să stați departe de persoanele în stare de ebrietate sau puse pe scandal. Sunt doar câteva din mesajele pe care le transmit jandarmii din Timiș, pentru a vă asigura că treceți în Anul Nou fără incidente neplăcute. Nu mai puțin de 60 de jandarmi vor asigura paza în timpul programului de Revelion din Piața Victoriei din Timișoara.
„Pentru prevenirea producerii de incidente nedorite, jandarmii fac următoarele recomandări:
– cei care participă la manifestările religioase sau cultural artistice, să respecte indicaţiile forţelor de ordine şi să evite implicarea în conflicte de orice natură;
– în cazul în care sunt martorii săvârşirii unor fapte de natură antisocială să solicite ajutorul echipajelor de jandarmi;
– să acorde o atenţie deosebită bunurilor şi obiectelor personale (genţi, poşete, bagaje etc.), să evite pe cât posibil să aibă la vedere obiecte de valoare care pot atrage atenţia”, transmit jandarmii. Cetățenii pot reclama incidentele la numărul de telefon 0256.222229 sau direct la jandarmii prezenți în piață.