Evenimentul caritabil Family Style Fashion Week este organizat de Loja Pasionaţilor de Mărgele, comunitate a bijutierilor handmade din România cu peste 1700 de membri. Loja Pasionaţilor de Mărgele are o activitate care variază de la concursuri tematice, ateliere şi tabere de creaţie, portaluri informaţionale de specialitate, până la acţiuni caritabile, în cadrul filialei Modă, Stil, Tendinţe. Pe data de 11 aprilie, începând cu orele 17:00, Jazzissimo va fi locul unde generozitatea şi stilul îşi vor da întâlnire.
Vor fi prezentate cele mai noi tendinţe din modă destinate întregii familii, pentru a promova un look compact, întocmai prin aspectul unitar şi bunul gust. Family Style Fashion Week Timişoara aduce în premeria prezentări de modă cu concepte vestimentare de familie, realizate de designeri din Vestul ţării. Acestea vor fi aplicate pe situaţii precum “O seară la Operă”, “Căsătoria”, “La vânătoare în 1990”, “Portul popular”, “Familie de motociclişti”, iar manechinele vor avea rol de
mămici, tătici şi copii. Membrii juriului vor alege cele mai bune concepte, premiind atât designerii, cât şi manechinele pentru atitudine.
Sfârşitul serii va fi marcat de un concert Phaser, precum şi de Festivitatea de Premiere.