Lodgy Stepway și Dokker Stepway, reprezintă un monovolum, respectiv un minivan cu aspect îndrăzneț, iar premiera lor va avea loc la Salonul Auto de la Paris, eveniment deschis între 4 și 19 octombrie 2014.
Cu aceste noi versiuni, Lodgy și Dokker afișează un temperament mai robust și adoptă o personalitate puternică, inspirându-se din sfera modelelor de tip crossover. Cele două versiuni dispun de numeroase elemente de design specifice :
– bare de protecție față (și spate pentru Lodgy) în culoarea caroseriei,
– scuturi față și spate crom satinat,
– proiectoare de ceață față cu ornamente crom satinat,
– pasaje de roti cu protecții de culoare neagră,
– praguri de culoare neagră,
– ornamente de design Dark Metal pentru barele de pavilion, retrovizoare exterioare și jante din aluminiu,
– iar pentru Lodgy Stepway, un calandru și un bandou superior al calandrului de culoare neagră.
Un interior specific și echipamente complete
Lodgy Stepway și Dokker Stepway dispun de o tapițerie specifică cu broderii și cusături de culoare albastră. Ceasurile de bord și aeratoarele au de asemenea un contur albastru, nuanță pe care o regăsim și în jurul consolei centrale. Aceasta creează un contrast plăcut cu restul elementelor de design interior de culoare gri închis și accentuează dinamismul versiunilor Stepway. ”Noutățile” de la Dacia reușesc astfel să completeze gama actuală de modele și propun numeroase echipamente (disponibile în serie sau ca dotări opționale): sistemul multimedia MEDIA NAV, climatizare, limitator-regulator de viteză sau asistență la parcarea cu spatele. Pentru un plus de confort în utilizarea cotidiană, aceste modele oferă acum și noi spații de depozitare cu plasă în spatele si pe lateralele scaunelor din față.
Lodgy Stepway este disponibil în doua variante de motorizare pe benzină: TCe 115 CP și 1.6 MPI 85 CP, ambele asociate unei cutii de viteze mecanice în 5 trepte. Motorul TCe de 115 CP afișează un consum de numai 5,7 l/100 km în versiunea de 5 locuri (în ciclu mixt de utilizare), ceea ce reprezintă în termeni de emisii CO2 o valoare de 131 g/km (5,9 l/100 km3 și 135 g/km de CO2 la varianta de 7 locuri). Motorul de 1.6 MPI 85 CP afișează un consum mixt de 7,0 l/100 km , reprezentând o valoare a emisiilor CO2 de 161 g/km. În varianta diesel, Lodgy Stepway este disponibil cu motorul de 1.5 dCi și dezvoltă o putere de 90 sau 110 CP. Această motorizare oferă valori de consum printre cele mai scăzute din segmentul sau, respectiv 4,2 l/100 km (cu emisii CO2 de 109g) și 4,4 l/100 km (cu 116g de CO2).
Dokker Stepway dispune de o motorizare pe benzină și două motorizări diesel. Modelul propune motorul pe benzina TCe 115 CP care afisează un consum de combustibil de numai 5,8 l/100 km în ciclu mixt și emisii CO2 de 135 g/km. În varianta diesel, Dokker Stepway este disponibil cu motorul de 1.5 dCi și poate dezvolta o putere de 75 sau de 90 CP. Acest motor, ce și-a dovedit deja calitățile economice, afișează un consum de 4,5 l/100 km în ciclu mixt și valori ale emisiilor CO2 de 118 g / km.