Valoarea creditelor ipotecare în România este, în prezent, de opt miliarde de euro, echivalentul a 5,6% din PIB, numai în ultimii trei ani peste 80.000 de familii optând pentru acest tip de finanţare în vederea achiziţiei unei locuinţe, a declarat Sergiu Oprescu, preşedintele executiv al Alpha Bank. „În prezent, în România există opt miliarde de euro în credite ipotecare, adică 5,6% din PIB. Actualul stoc de credite poate dimensiona o viitoare piaţă de obligaţiuni ipotecare în România, până la nivelul de trei miliarde de euro. În Bulgaria, procentajul creditelor ipotecare acordate populaţiei este de 12% din PIB. Între septembrie 2009 şi septembrie 2012, creşterea creditelor ipotecare în România a fost de 2,9 miliarde de euro, asta însemnând că încă 83.000 de familii s-au finanţat prin credit ipotecar pentru achiziţionarea unei locuinţe. Majoritatea creditelor ipotecare de la noi sunt cu dobândă variabilă şi reprezintă 61,34% din total”, a explicat Oprescu.
O.T.