Încep lucrările la Pasajul Jiul. A sosit ultimul aviz

- Advertisement -

La trei luni de când Primăria Timișoara a predat amplasamentul, în sfârșit încep lucrările de extindere a Pasajului Jiul. Ultimul aviz necesar a sosit.

Avizul de la Autoritatea Feroviară Română a ajuns în sfârșit la Timișoara. De luni, 19 iulie, vor demara lucrările pe strada Jiul, iar de la începutul lunii august muncitorii vor lucra la pasajul propriu-zis, a anunțat primarul Nicolae Robu.

„În sfârșit, unul dintre cele mai importante proiecte ale mele ca Primar -lărgire la 5 benzi Pasaj pe sub calea ferată Jiul și lărgire la 4 benzi Strada Jiul- va putea demara pe teren, va putea intra în implementare propriu-zisă! Tocmai am primit mult așteptatul aviz A.F.E.R. în acest sens. Lucrările vor dura 1 an și jumătate. (…) De luni, 19.07.2016, vor începe lucrările la strada Jiul, iar din 01.08.2016, la pasajul propriu-zis”, a scris Nicolar Robu pe Facebook, din Singapore.

Potrivit proiectului, strada Jiul ar urma să fie lărgită la patru benzi, iar pasajul va avea cinci benzi de circulație și trotuare pe ambele benzi, prevăzute cu piste de biciclete. Primăria Timișoara va plăti firmei Porr Construct 4,7 milioane de euro, cu TVA inclus, pentru realizarea proiectului.

Primarul le cere răbdare șoferilor, deoarece pe perioada lucrărilor se va circula cu restricții în zonă.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Reluarea Circulației Tramvaielor pe Bulevardul Stan Vidrighin în Timișoara

Primăria Municipiului Timișoara anunță că, începând de sâmbătă, 19...

Din aceeași categorie