INCREDIBIL! Prinși pentru a doua oară, intr-o săptămână, încercând să ”fugă” în Ungaria

- Advertisement -

Luni, 11 mai 2015, în jurul orei 18:00, o patrulă de supraveghere a frontierei de stat din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Sânnicolau Mare a observat două persoane care se deplasau pe jos spre Ungaria. ”Pietonii” au fost reţinuţi la aproximativ 500 metri interior faţă de teritoriul statului vecin, la marginea de vest a localităţii Cenad, în vegetaţia din apropierea frontierei.

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că persoanele de sex masculin sunt cetăţeni din Afganistan și au vârstele de 15, respectiv 19 ani. Tinerii au declarat ca intenţionau să ajungă în Austria la un prieten. De asemenea, cei doi afgani au explicat polițiștilor de frontieră că s-au deplasat cu un taxi până la Sânnicolau Mare şi de aici pe jos, peste câmp până în momentul reţinerii, recurgând la această metodă pentru că nu posedau viză pentru Spaţiul Schengen.

În urma cercetărilor, polițiștii de frontieră au descoperit că în urmă cu numai câteva zile, mai exact pe data de 9 mai 2015, cei doi cetateni afgani au mai fost depistaţi de către oamenii legii de la P.T.F. Borş, ascunşi într-un camion încărcat cu cabluri electrice cu intenţia de a trece ilegal frontiera, la acea dată fiind dispusă cercetarea în stare de libertate pentru tentativă de trecere ilegală a frontierei.

Poliţiştii de frontieră timişeni au luat măsura întreruperii călătoriei celor în cauză şi cercetării acestora sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, la finalizarea cazului urmând a fi luate măsurile legale ce se impun.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie

Cincisprezece migranti prinsi in zona de frontiera Oravita

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră...

Trei barbati din Afganistan, opriţi la frontiera! Au vrut sa treaca, pe jos, in Ungaria

Aseară, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de...

15 irakieni si sirieni opriti de politistii de frontiera la granita cu Serbia

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră...

Trei cetateni din Nepal, prinsi la Jimbolia inainte sa treaca frontiera ILEGAL

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră...