Iohannis în Republica Moldova, înainte de alegerile parlamentare. Câți basarabeni votează în Timiș

- Advertisement -

Basarabenii își aleg duminică noul Parlament, iar printre votanți se numără și moldovenii care desfășoară diferite activități în județul Timiș și nu numai. Cei care cosideră că prin votul lor aleg viitorul țării sunt așteptați la singura Secție de vot amplasată în cel mai vestic județ al României, la Timișoara, în incinta Liceului de Arte ”Ion Vidu”, unitate de învățământ situată pe strada Cluj, nr. 12.

”Secția de vot este deschisă exprimării opțiunilor politice în intervalul orar 7:00 – 21:00. La această secție de vot sunt așteptați în jur de 5.000 de 5.000 de basarabeni, care locuiesc în Timișoara și în împrejurimi”, ne-a comunicat Eugen Bourceanu, președintele Organizației Tinerilor Basarabeni din Zona de Vest.

Vineri, 28 noiembrie 2014, Klaus Iohannis, președintele ales al României a efectuat prima sa vizită internațională de când a fost desemnat de voturile românilor drept viitorul președinte al țării. Acesta a fost la Chișinău, tocmai în Republica Moldova. ”Astăzi am avut o plăcută întrevedere cu Președintele Republicii Moldova, domnul Nicolae Timofti. Relația României cu Republica Moldova, marcată fiind de comuniunea de limbă, istorie, civilizație și cultură, reprezintă un episod unic la nivel european. Ca președinte, îmi propun să construiesc un consens politic și social pentru a fixa ca prioritate națională parcursul european al Republicii Moldova” a anunțat Iohannis, prin intermediul paginii de Facebook, unde a postat și imaginea de mai sus.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie

Cod galben de vânt, în Timiş! Sunt aşteptate şi ploi însemnate cantitativ

Meteorologii au emis miercuri un cod galben de vânt...

Distinctie prezidentiala pentru Teatrul National din Timisoara

Teatrul Național ”Mihai Eminescu” din Timișoara a primit o...

Presedintele Romaniei: Nu renuntati la vot din cauza unui guvern incompetent!

Președintele României, Klaus Iohannis a transmis un mesaj prin...