Oamenii legii au decis legitimarea și verificare celor trei persoane, ocazie cu care jandarmii au constatat că C.O.C. în vârstă de 28 de ani, a vândut celorlalţi doi, C.G.C. şi S.O.G. în vârstă de 21, respectiv, 22 de ani, un pliculeţ din nylon transparent în care se găsea o ”masă vegetală”, susceptibilă a fi substanţă interzisă (plante etnobotanice). La controlul corporal efectuat, asupra vânzătorului, a mai fost găsită şi o rolă de foiţe de ţigări folosită la fabricarea acestora, precum şi o sumă de bani.
Cele trei persoane au fost conduse la sediul unităţii de jandarmi, unde au declarat că au vândut, respectiv cumpărat, pliculeţul cu etnobotanice, pentru suma de 50 de lei, pentru consumul propriu.
Celor trei le-au fost întocmite actele de sesizare şi predate poliţiştilor de la B.C.C.O. Timişoara, în vederea continuării cercetărilor sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deţinere şi vânzare de droguri de risc, fără drept.