Liberalii Cosmin Șandru și Nicolae Bitea, achitați de judecători, la acuzațiile de corupție aduse de procurorii DNA

- Advertisement -
Azi, Înalta Curte de Casație și Justiție, în ședință publică, a decis achitarea deputatului Cosmin Șandru (PNL) și a lui Nicolae Bitea, fost director al STPT. Instanța de judecată a stabilit ca fapta de corupție, de care cei doi liberali au fost acuzați, nu există!

Vă reamintim ca în toamna anului 2021, DNA i-a trimis în judecată pe Șandru și Bitea pentru că, la data de 01 octombrie 2021, în contextul în care urma să fie dezbătută și supusă la vot moțiunea de cenzură împotriva premierului Florin Cîțu, cei doi i-ar fi promis deputatului AUR Titi Stoica numirea unor apropiați în posturi de conducere a unor instituții publice. Mai mult, pentru a beneficia de această „favoare”, persoanei respective i s-a cerut să absenteze de la ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului, din data de 5 octombrie 2021, în care urma să fie dezbătută și supusă la vot moțiunea menționată mai sus.

La data izbucnirii scandalului, PNL Timiș a informat că cei doi s-au suspendat din partid.

Liberalii Cosmin Șandru și Nicolae Bitea, achitați de judecători, la acuzațiile de corupție aduse de procurorii DNA 1

1 COMENTARIU

  1. Cel puțin spun, persoanele în cauză nu sunt mai presus de lege, ca atare suspiciunea s-a dovedit a fi o gravă eroare juridică…
    Astfel de acuzații vor mai avea loc și în noua funcție în care aceștia au fost promovați, sub stupoarea rivalilor politici…
    Fie ca adevărul și corectitudinea să triumfe în cauza lor, Amin !

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie

Reluarea Circulației Tramvaielor pe Bulevardul Stan Vidrighin în Timișoara

Primăria Municipiului Timișoara anunță că, începând de sâmbătă, 19...

Imagini cutremurătoare: Hărțuire sexuală într-un autobuz din Timișoara

Un incident grav de hărțuire sexuală care a avut...