”Un om care îl are drept idol pe Putin”, așa îl cataloghează Nicolae Robu, din Singapore, pe cel ce urmează să fie investit ca viceprimar – Bogdan Herzog, motiv pentru care a postat pe Facebook un mesaj prin care solicită timișorenilor să țină sus steagul civismului.
O parte din mesajul scris de edilul timișorean a fost scris cu litere mari, pentru a evidenția faptul că pedioada scursă de la Revoluție, de un sfert de veac, denotă o mare lipsă de evoluție, din partea unora dintre politicienii din plan local, dar și pentru a încerca să-i facă pe timișoreni să-l aprobe și să-l susțină.
”ASTA MERITĂ TIMIȘOARA, LA 25 DE ANI DE LA REVOLUȚIE, UN VICEPRIMAR CORESPONDENT AL POSTULUI DE RADIO „VOCEA MOSCOVEI”, FILORUS DECLARAT, UN OM CARE ÎL ARE DREPT IDOL PE PUTIN?!
Da, stimați timișoreni, aici am ajuns, aceasta este întrebarea zilei pentru orașul nostru, simbol al luptei pentru libertate, pentru democrație, pentru valorile civilizației occidentale, orașul în care s-a murit pentru toate acestea!
PSD, cu cârdășia fostului primar Ciuhandu, sub bagheta fraților Cristescu, a găsit drept candidat de Viceprimar al „noii majorități” din Consiliul Local Timișoara taman o persoană -BOGDAN HERZOG se numește- care funcționează (!!!) drept corespondent al postului de radio „Vocea Rusiei”, care proslăvește deschis Rusia de astăzi și-l are drept idol pe Vladimir Putin, o persoană care, în același timp, critică cu osardie Uniunea Europeană și pe liderii ei!
Ceea ce mă îngrijorează pe mine nu este ce voi face eu ca Primar în noile condiții -pentru că voi face tot ce-am făcut și până acum, să fie clar: VOI SERVI TIMIȘOARA, ÎN DEPLINĂ LEGALITATE ȘI LOIAL 100% INTERESULUI PUBLIC!-, ci tăcerea pe care o văd la societatea civilă, cu extrem-extrem de puține excepții.
HAIDEȚI, DRAGI PRIETENI, CA MĂCAR NOI, COMUNITATEA VIRTUALĂ, SĂ ȚINEM STEAGUL CIVISMULUI SUS! DISTRIBUIȚI ACEST MESAJ PE SCARĂ CÂT MAI LARGĂ!” a scris Robu, pe Facebook, cu puțin timp în urmă.