Noul director al Spitalului Județean Timișoara este medicul Sorin Barac

- Advertisement -
Azi, prin ordinul ministrului sănătății Alexandru Rafila, nr. 498 din 28 februarie 2022, medicul Sorin Barac a fost numit în funcția de manager interimar al Spitalului Clinic Județean de Urgență ”Pius Brînzeu” Timișoara, în locul tânărului doctorand Raul Pătrașcu.

Decizia ministrului Rafila va intra în vigoare cu data de mâine, 1 martie 2022, și este valabilă până la revocarea unilaterală din funcție, dar nu mai mult de șase luni, perioadă în care fie se va obține o nouă prelungire pe baza unui nou ordin de ministru ori se va organiza concurs pe post.

Dr. Barac este conferențiar al Universității de Medicină și Farmacie ”Victor Babeș” din Timișoara și medic pe Secția Clinică de Chirurgie Vasculară din cadrul Spitalului Județean Timișoara. Este de așteptat ca, tot azi, pe parcursul zilei, ministrul sănătății Alexandru Rafila să înștiințeze SCJUT și despre numirea unui nou director medical, în persoana ortopedului Horia Hărănguș, la rândul său conferențiar în cadrul UMFT și doctor pe Secția Clinică de Ortopedie, condusă de profesorul Dinu Vermeșan.

În urmă cu circa două luni, același ministru al sănătății a schimbat și structura Consiliului de Administrație din cadrul Spitalului Județean Timișoara, înlocuindu-i pe trei dintre membrii structurii, care nu apucaseră să stea nici 3 săptămâni pe funcție. Astfel, ca urmare a votului și a reorganizării, președintele CA al SCJUT a fost ales, cu unanimitate de voturi, medicul primar Andrei Păunescu de pe Secția Clinică de Urologie, doctor în medicină.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie