Poluarea autovehiculelor este una dintre problemele cu care se confruntă Timișoara, iar asta și datorită șoferilor care nu-și ”îngrijesc” constant autoturismele. Pentru a combate acest aspect, polițiștii de la Rutiera din orașul de pe Bega, alături de inspectorii RAR și aparatele acestora pentru măsurarea noxelor, au ”descins” în traficul din oraș.
Astfel, în mai puțin de două ore cât a durat acțiunea comună a oamenilor legii, au fost sancționați opt șoferi, în cazul a cinci dintre aceștia fiind aplicată sancțiunea de reținere a taloanelor mașinilor datorită neregulilor constatate de inspectorii RAR, iar alți trei au fost sancționați contravențional cu amenzi care totalizează aproximativ 1.600 de lei.
Acest gen de acțiuni vor continua atât la nivelul orașului Timișoara, acolo unde polițiștii și inspectorii RAR controlează autovehicolele cel puțin odată pe săptămână, în timp ce la nivel de județ, acțiunile comune ale oamenilor legii au loc în fiecare zi.
[responsive_youtube