O echipă formată din studenţi ai celor mai prestigioase Universităţi din Timişoara dezvoltă un prototip de locuinţă ce funcţionează exclusiv cu energie solară

- Advertisement -

Prototip (1)Echipa „upTIM” compusă din studenţi ai Universităţii Politehnice din Timişoara şi ai Universităţii de Vest din Timişoara, dezvoltă un prototip de locuinţă ce funcţionează exclusiv cu energie solară pentru cel mai prestigios concurs universitar din lume. Competiţia destinată studenţilor din toată lumea promovează arhitectura sustenabilă şi tehnologiile integrate şi poartă numele de Solar Decathlon Europe.

Propunerea timişorenilor reprezintă o alternativă la programul de reabilitare termică şi constă într-o serie de intervenţii atât la nivelul exteriorului clădirii, cât şi la nivelul interiorului ei. Prin soluţiile propuse se vor îmbunătăţi considerabil indicii de comfort termic, atât pe timp de vară, cât şi pe timp de iarnă, precum şi nivelul calităţii vieţii în asemenea apartamente.

Prototipul upTIM constă în crearea unui nou sistem de anvelopare/faţadă care să permită extensia atât pe orizontală cât şi pe verticală a apartamentelor, şi, care să devină cadrul suport pentru implementarea energiilor regenerabile în vederea producţiei de energie electrică, termică, ventilare, răcire, etc. Sistemul nou creat se poate defini pentru toate tipurile de blocuri şi poate fi implementat pe o scară mare.

„Avem un an si jumătate pentru a defini proiectul nostru, pentru a-l promova, finanţa şi construi. In vara anului 2014 vom expune prototipul upTIM într-o locaţie intens vizitată din Timişoara, pentru a putea promova în continuare rezultatele cercetării noastre pentru blocurile României” se arată într-un comunicat al studenţilor.

Expunerea prototipului upTIM se va întinde pe o perioadă de minim doi ani, din vara anului 2014 până în vara anului 2016, în campusul Universităţii „Politehnica” din Timişoara şi va fi promovat ca rezultat al cercetării mediului universitar timişorean în domeniul eficientizării consumului de energie a blocurilor construite în perioada socialistă.

Pentru a putea promova soluţiile upTIM către un public larg, iniţiatorii acestui proiect sunt în curs de negociere pentru expunerea prototipului upTIM timp de 6 luni în cadrul unui centru comercial cu trafic intens de vizitatori.

Echipa upTIM este calificată la Solar Decathlon Europe 2014. Expunerea prototipurilor se va realiza în cadrul expoziţiei organizate în faţa palatului de la Versailles (Franţa) unde, concursul se dă între universităţi din întreaga lume, care, la rândul lor, au dezvoltat prototipuri de locuinţe ce funcţionează exclusiv cu energie solară.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie

Universitatea Politehnica din Timisoara va avea un camin nou, construit cu bani de la CNI

Universitatea Politehnica din Timișoarava beneficia de construirea unui cămin...

Universitatea de Vest din Timisoara, prezenta in doua ierarhizari universitare internationale

Universitatea de Vest din Timişoara este din nou prezentă...

Universitatea Politehnica Timisoara, cazare in camine pentru toti studentii proprii

Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) s-a preocupat mereu de asigurarea...

Carte de condoleante in memoria lui Chester Williams, deschisa la UVT pana vineri

Universitatea de Vest din Timișoara prețuiește și onorează mereu...