O tânără din Galați și un cetățean italian au fost sancționați de polițiștii locali pentru ca au abandonat deșeuri chiar în centrul Timișoarei, vizavi de Cinematograful ”Studio”. Cei doi au de plătit câte 1.000 de lei pentru nesimțirea de care au dat dovadă.
Polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului continuă să acționeze pentru depistarea celor care abandonează deșeuri pe domeniul public, a celor care depozitează resturi formând adevărate rampe clandestine de gunoi și a celor care nu asigură precolectarea selectivă a deșeurilor. După ce în urmă cu aproximativ o lună polițiștii locali au luat măsura sancționării contravenționale în cazul a trei societăți comerciale care funcționează chiar în centrul Timișoarei. în Piața Victoriei, și nu au respectat prevederile legale referitoare la colectarea deșeurilor, zilele trecute două persoane fizice, de această data, o tânără din Galați și un cetățean italian, care locuiesc în zonă, au fost surprinși abandonând deșeuri chiar în centrul orașului, vizavi de Cinema Studio.
Cei în cauză au fost sancționați cu cate 1.000 lei fiecare, sancțiunea maximă prevăzută de HCL 371/2007 pentru persoanele fizice. Mai mult0, italianul surprins în această postură a declarat că nu a știut că nu este voie să abandoneze deșeuri pe domeniul public. Zona a fost ulterior salubrizată la intervenția polițiștilor locali.
În luna februarie a acestui an, peste 150 de persoane au fost depistate aruncând deșeuri pe domeniul public, toate fiind sancționate cu amenzi între 500 și 1.000 lei pentru persoanele fizice și între 1.500 și 2.500 lei pentru persoanele juridice. ”Poliția Locală atrage atenția celor care au astfel de obiceiuri de a abandona gunoiul la col de stradă că riscă sancțiuni drastice, iar cetățenii cu simț civic pot sesiza în continuare nereguli privind abandonarea deșeurilor la numerele de telefon 0256.968 sau 0256.246.112 sau pe adresa de email contact@politialoctm.ro”, semnalează reprezentanții oamenilor legii.