Parada militară de 1 Decembrie, admirată de mii de oameni la Timișoara. Ce SURPRIZE ne așteaptă în această seară FOTO/VIDEO

- Advertisement -

Mii de timișoreni, cu sute de steaguri tricolore în mâini, au venit luni, de Ziua Națională a României, în fața clădirii Consiliului Județean Timiș, acolo unde a avut loc o fastuasă paradă militară unde cei prezenți au putut admira defilând câteva sute de soldați, polițiști, pompieri, polițiști de frontieră sau jandarmi, toți cu mijloacele din dotare, de departe cele mai ”atrăgătoare” fiind blindatele Armatei.

După intonarea Imnului național al României, au luat cuvântul, pe rând, președintele Consiliului Județean Timiș, Titu Bojin, primarul Timișoarei, Nicolae Robu, dar și prefectul județului Timiș Eugen Dogariu. Mesajul transmis de cel din urmă, a fost anunțat ca fiind mesajul primului-ministru al României, Victor Ponta, ceea ce a făcut ca o parte a mulțimii să huiduie la auzul numelui premierului. Pentru a vedea care au fost mesajele transmise de oficialități, urmăriți înregistrarea video de mai jos, acolo unde puteți vedea și cum a decurs defilarea militară.

Sărbătorirea Zilei Naționale a României nu s-a încheiat la Timișoara. Tot astăzi, puțin mai târziu, Piața Victoriei din capitala Banatului va fi gazda deschiderii Târgului de Crăciun de la Timișoara, dar și a aprinderii iluminatului de sărbători, moment care va fi făcut de primarul Nicolae Robu.

Programul zilei de 1 Decembrie 2014 continuă astfel:
– ora 17:00, inaugurarea Târgului de Crăciun și concert al fanfarei Timișoara Big Band;
– ora 17:30, aprinderea iluminatului de sărbători de către primarul Timișoarei, Nicolae Robu;
– ora 18:00, Hora Unirii, urmată de un spectacol ”Uniţi sub tricolor – în Banat la noi acasă” cu Ansamblul Timişul și mai mulți cântăreți de muzică populară (vezi AICI mai multe);
– ora 19:00, concert Andi Band;
– ora 20:00, concert Desant;
– ora 21:00, concert Proconsul;
– ora 22:00, foc de artificii.

[responsive_youtube https://www.youtube.com/watch?v=UgPzm1AZTlE&feature=youtu.be]

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Cel mai lung cuvânt din limba română are 44 de litere. Tu poți să-l pronunți?

Cel mai lung cuvânt din limba română este "PNEUMONOULTRAMICROSCOPICSILICOVOLCANICONIOZA"....

NIS Petrol Timișoara și București, în percheziții DIICOT, pe motive de spionaj

Azi dimineața, puțin după ora 10, sub coordonarea unui...

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie

Ziua Naţională a României, marcată la Timişoara! Vezi aici programul manifestărilor

A fost stabilit programul dedicat Zilei Naționale a României!...

Oficiile Postei Romane, inchise timp de trei zile, in judetul Timis si nu numai

Compania Naţională Poşta Română a anunțat că în zilele...

Cantam ”La multi ani, Romania!”, la Timisoara, de 1 Decembrie! Vezi programul zilei Centenarului!

”La mulţi ani, România!” este titlul manifestării organizate în...

FOTO Parada militara, la Timisoara, de Ziua Nationala

Mii de oameni au ieșit în stradă, la Timișoara,...

Repetiții pentru parada de 1 Decembrie. Militarii, jandarmii si polițiștii au defilat prin ploaie

La Timișoara se fac ultimele pregătiri pentru parada de...