PSD Timiș mulțumește cu vârf și îndesat Bisericii Ortodoxe Române și mai ales mai-marelui ei reprezentant, Patriarhul Daniel, cel care va fi declarat drept primul cetățean de onoare al județului Timiș, asta după ce președintele PSD Timiș și, în același timp președintele Consiliului Județean Timiș, Titu Bojin a anunțat oficial și o parte dintre beneficiile pe care le va avea Preafericitul. ”Astăzi a fost aprobat pentru a i se înmâna titlul de cetățean de onoare al județului. Am comandat la monetăria statului realizarea unei garnituri cu tot ceea ce înseamnă asta, Le vom avea după data de 10 decembrie. Patriarhul va veni la înscăunarea noului Mitropolit al Banatului când sperăm să putem să-i facem și această înmânare, ca să nu mai fie nevoit să vină încă odată” a spus Bojin, după ședința de plen în care a fost aprobat proiectul de hotărâre.
Chiar dacă Bojin speră că Patriarhul Daniel va veni și la anul în județul Timiș, cu ocazia eventualei inaugurări a Mănăstirii și complexului de la Dobrești, ”șeful” de la CJ Timiș nu vrea să piardă ocazia de a-l ”premia” pe mai-marele BOR, încă din acest an.
Patriarhul primește acest titlu pentru ”merite deosebite în promovarea intereselor si imaginii judeţului Timiş şi a activităţii ecumenice desfăşurate atât în ţară cât şi în străinătate”, dar și pentru faptul că s-a născut în județul Timiș, în localitatea Bara.
Întrebat de reportrul Vocea Timișului dacă acest titlu este o ”recompensă” din partea unui reprezentant PSD pentru faptul că Biserica Ortodoxă Română, reprezentată de Preafericitul Patriarh Daniel, s-a implicat în campania electorală, știut fiind faptul că o parte din preoți au îndemnat clar enoriașii să-l voteze pe Victor Ponta pentru că ”este român și ortodox”, Bojin susține că acordarea distincției nu are nicio legătură cu acest aspect. ”Ați văzut că în ziua de alegeri, la o oră destul de timpurie, Patriarhul a îndemnat oamenii să meargă la vot, să se înțeleagă în mod deosebit că și cei din alt neam au făcut bine României. Așa că eu cred că aveți posibilitatea să vă dați seama că dacă Biserica Ortodoxă s-ar fi implicat într-un fel sau altul, până la urmă a fost mai mult decât clar îndemnul Patriarhului” a încercat Titu Bojin, președintele PSD Timiș, să dreagă busuiocul.
[responsive_youtube