Patronii de afaceri din Timișoara nu au nicio jenă când vine vorba de încălcarea legii. Asta au constatat agenții de la Poliția Locală Timișoara, care au făcut mai multe controale pe teren privind respectarea legislației pe linie comercială de către societățile din capitala Banatului.Ce au găsit polițiștii locali în timpul controalelor efectuate alături de inspectorii din cadrul Direcției de Sănătate Publică Timiș, puteți citi mai jos.
„Au fost verificate un număr de 20 de societăți comerciale, fiind întocmite un număr de 6 procese verbale de constatare a contravenției în valoare de 4200 lei. Astfel, frizeria Corte Bonito de pe str. Delfinului a fost sancționată deoarece funcționa fără acord pentru desfășurarea exercițiilor comerciale. Societatea So-Ho, local public care funcționează sub denumirea Club 30, a fost sancționată deoarece nu avea vizat acordul de funcționare. Societatea MM Bar Event Planer, de pe str. Eugeniu de Savoya a fost de asemenea, sancționată pentru lipsa acordului de funcționare. Societatea Atelier Cafe a fost sancționată deoarece nu a respectat orarul de funcționare. Societatea Banatski Papis care funcționa fără acord a fost sancționată, la fel și Glas Wine Cellar care nu deținea acord pentru terasă. Pe liniștea tulburării liniștii publice nu au fost constatate nereguli. Astfel de acțiuni sunt desfășurate periodic”, a informat Poliția Locală.
Oamenii legii au verificat și modul în care patronii s-au achitat de obligația de a-și viza acordul de funcționare. „Astfel, pentru lipsa vizei anuale, polițiștii locali au întocmit anul acesta un număr de 131 procese verbale de constatare a contravenției în valoare totală de 40.100.lei. Este vorba despre societăți comerciale care au ca obiect de activitate comerțul cu amănuntul, dar și saloane de înfrumusețare, farmacii, turism, cafe-baruri etc. Polițiștii locali reverifică periodic aceste societăți pentru a stabili dacă obțin vizele necesare și efectuează toate demersurile pentru desfășurarea actelor de comerț conform prevederilor legale” ,a mai informat Poliția Locală.