Pe șantierul Michelangelo, nimeni la datorie

- Advertisement -

Deși Nicolae Robu și Dan Diaconu au declarat plini de efuziune că de luni vor reîncepe lucrările, și nu oricum, ci în forță, astăzi pe la prânz, reporterii Vocea Timișului au dat o fugă  la șantier, dar, surpriză, nu au găsit pe nimeni la fața locului, vreun inginer, vreun muncitor, vreo intenție. Pe grinzile de acoperire bătea vântul, dar nu cel al schimbării… Suntem siguri că declarația oficială nu va întârzia, probabil că toți erau la masă prin Complex la o șaormerie.

„S-a finalizat bancheta şi pozarea grinzilor pe toată lungimea pasajului. S-au turnat grinzile de delimitare a trotuarului şi umplutura sistemului rutier la pod. În acest moment sunt realizate condiţiile în vederea turnării betonului la trotuare şi aşternerii hidroizolaţiei pe carosabil” declara Diaconu ieri la conferința de presă.

Păi bine, și atunci unde e betonul? Unde sunt betonierele?  Dacă nu au ajuns încă, sigur, între timp, se găsesc vreo două trei lucrări minore, cel puțin, care necesită atenția cuiva. Repornirea lucrărilor presupune o activitate la fața locului, presupune că cineva o să…lucreze.

Tot Diaconu, ajutat de matematica fină, a calculat că lucrările sunt 50% gata, departe de optimismul pe care îl arăta Robu săptămâna trecut. 98 % finalizată rețeaua de alimentare cu apă, 98% finalizată rețeaua de alimentare cu gaz, 33% finalizată canalizarea de apă pluvială. Cu acordul dumneavoastră, vom face rectificările de rigoare: 98% declarații încurajatoare, 98% aproximări încrezătoare, 33% chef de muncă. Cam așa stau lucrurile pe șantierele patriei.

Cuvântul de ordine pare a fi „ocolire”. Până va fi deschis traficul pe axa nord-sud, șoferii se vor înghesui pe ruta ocolitoare, pietonii vor ocoli traversarea Begăi pe Podul Decebal sau pe Podul Tinereții, cei de pe șantier ocolesc munca (sau munca pe ei, încă nu știm) iar cel mai important, aleșii ocolesc, cu abilitate, responsabilitatea unor declarații oficiale.

Facem cu această ocazie un apel către Primăria Timișoara,  nu vrem ca angajații firmei contractate pentru lucrări, să muncească până la epuizare, suntem și noi oameni, nu vrem nici să stabilim recorduri de viteză la finalizarea de proiecte(asta e treaba altora), ci vrem să se muncească în ritm normal, plănuit, și mai ales după cum e anunțat. Domnule Robu, domnule Diaconu, nouă ni se pare ciudat că șantierul este gol. Vouă nu?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie