Peste 1.200 de amenzi pentru șoferii timișeni

- Advertisement -

Polițiștii rutieriști au ieșit pe drumurile din Timiș, pentru a depista șoferii care nu respectă legislația. Timp de săptămână, aceștia au aplicat peste 1.200 de amenzi. Aproape jumătate au fost pentru nerespectarea limitelor legale de viteză.

„În perioada 21– 27 martie a.c., poliţiştii rutieri au desfăşurat activităţi în scopul prevenirii şi combaterii principalelor cauze generatoare de accidente, reducerii riscului rutier pe drumurile naţionale, drumurile judeţene şi în localităţi, precum şi în vederea combaterii conducerii autovehiculelor sub influenţa băuturilor alcoolice şi impunerii respectării normelor legale referitoare la viteza de deplasare.    

Astfel, poliţiştii au întocmit 16  dosare penale şi au aplicat 1222 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 545 au fost pentru nerespectarea limitelor legale de viteză impuse pe anumite tronsoane de drum şi 173 pentru neutilizarea centurii de siguranţă”, au transmis reprezentanții IPJ Timiș.

Oamenii legii au ridicat 111 permise de conducere, pentru neacordarea priorităţii de trecere pietonilor şi vehiculelor, nerespectarea regulilor privind efectuarea manevrei de depăşire, limitele legale de viteză, semnificaţia luminii de culoare roşie a semaforului electric şi conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice.

Nu au fost puțini șoferii care s-au urcat băuți la volan. Oamenii legii au depistat în Lugoj un șofer timișorean de 41 de ani în timp ce conducea un autoturism pe strada Ștefan cel Mare, fiind sub influența băuturilor alcoolice. În urma testării conducătorului auto cu aparatul cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 1,13 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost escortat la spital pentru recoltarea de probe biologice. Pentru fapta sa, bărbatul s-a ales cu dosar penal.

Polițiștii au mai retras și 40 de certificate de înmatriculare.

Astfel de acțiuni vor avea loc și în perioada următoare, transmit oamenii legii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

13 persoane reținute pentru furt de combustibil în Timișoara

Polițiștii din cadrul Secției 5 Urbane Timișoara au demarat...

Din aceeași categorie

Amenzi de peste 60.000 de lei date de poliţişti, în câteva ore! Au fost reţinute şi 31 de permise de conducere

Poliţiştii rutieri au acţionat ieri, în intervalul orar 10:00-18:00,...

O nouă acțiune de deratizare la Timișoara, în perioada 15-30 noiembrie!

Primăria Timişoara anunță că, în perioada 15 – 30...

Cod galben de vânt, în Timiş! Sunt aşteptate şi ploi însemnate cantitativ

Meteorologii au emis miercuri un cod galben de vânt...