Un an, peste 400 de petreceri, de băuturi colorate, de variaţie muzicală, de dansuri şi agitaţie. Fiecare în parte diferită, dar nu şi memorabilă. După o „sesiune” îndelungată de party-uri de tot soiul, cu tot felul de artişti şi în tot felul de locuri, doar câteva dintre brăţările de la intrare stârnesc câte o amintire.Menţionabile ar fi: Infamous Warehouse, evenimentul 2 în 1, derulat în două încăperi ale halei de pe strada Pestalozzi, aniversarea a 5 ani de Setup Venue ce a adus spre deliciul auditiv nume precum Subcarpati, JFB şi The Others. Un alt eveniment ce s-a implementat în creierul amintirilor a fost şi Sabotage, a cărui primă ediţie a fost încununată cu succes de Dubioza Kolektiv, Black Sun Empire şi MC Codebreaker, precum şi de cei peste 2.000 de timişoreni, prezenţi acolo cu trup şi suflet. Pe final de an, petrecerile în aer liber au avut întâietate, House Parade,Moon Shine, Blahna sau Nightlong în Pădurea Fermecată, fiind printre cele mai reuşite. Din colecţia personală aş nominaliza evenimentul 2013, susţinut de Akua Naru şi The Digflo Band ca fiind cel-fără-de-metehne.
După cum se bine-ştie, timişorenii consumatori de petreceri îşi încep weekendul de joi. A patra zi a săptămânii acumula, de obicei, publicul în locaţiile din Piaţa Unirii. Sub premisa „marţi şi joi party în Taine” sau „miercuri şi joi la D`arc”, în funcţie de preferinţele muzicale şi de gradul de alcoolemie din sânge, cele două localuri se împânzeau rapid după miezul nopţii. Se mergea şi în A.R.Q.A., localul ce
a avut un început promiţător cu evenimente calitative şi mai ales cantitaive, însă a suferit pe parcursul anului un proces lent de degradare ce a dus la închiderea sa. Vinerea şi sâmbăta, fluxul de evenimente lovea în forţă. În funcţie de cât de ţineau buzunarele şi ficatul, duminica aveai ce povesti.
În ceea ce priveşte noul an, cluburile din Timişoara vor menţine ritmul. Pregătiţi aspirinele, banii de intrare şi energia.