Poli joacă din nou, PENTRU PROMOVARE! Luni, arena Dan Păltinișanu va găzdui partida Poli Timișoara – FCM Tg. Mureș. Bilete de mâine

- Advertisement -

Încă un meci pentru promovare! Poli joacă luni, în etapa a XXVI-a a ligii secunde la fotbal, contra celor de la FCM Târgu Mureș, iar cele trei puncte puse în joc sunt esențiale în vederea obținerii promovării mult visate. Biletele de acces la această partidă se pun în vânzare de vineri.

Clubul bănățean a anunțat că începând de vineri, 10 mai 2013, se vor pune în vânzare biletele de intrare pentru meciul Poli Timișoara – FCM Târgu Mureș. Partida contează pentru etapa XXVII a Ligii II (seria Vest) și a fost programată pentru luni, 13 mai 2013. Tichetele se pot găsi la casieriile stadionului, lângă centrul comercial Bega și lângă scările rulante de la Iulius Mall.

Prețurile acestora sunt aceleași: 5 lei la tribuna a II-a. 7 lei la tribuna I, 10 lei la tribuna 0 sau 20 de lei la lojă. La peluza sud, intrarea este liberă, cu însemnele clubului.

Partida se joacă luni, începând cu ora 17:00, pe arena Dan Pătinișanu din Timișoara și este penultima de pe teren propriu din acest sezon, de ligă secundă (sperăm și ultimul).

Altfel, echipa de juniori A ai Poli Timișoara s-a calificat matematic pentru turneul semifinal, deja din runda a doua a play-off-ului. Elevii lui Cristian Contescu au trecut cu 3-1 de Pandurii Târgu Jiu, golurile alb-negrilor fiind marcate de Duțu (minutul 8), Ardelean (minutul 80) și Stoichescu (minutul 84).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie