Poliţia Locală din Timişoara desfăşoară activităţi şi în „domeniul” Rutier, alături de multe altele unde oamenii legi ai Primăriei nu prea pot fi văzuţi. Luni, 3 februarie 2014, aceştia şi-au făcut simţită prezenţa pe strada Proclamaţia de la Timişoara, acolo unde Primăria a „marcat” mai întâi câteva locuri de parcare destinate bicicletelor, pentru ca mai apoi să le transforme în locuri de parcare destinate motocicletelor, întrucât bicicletele nu pot fi lăsate „în vânt”, între maşini.
Ei bine, pe locurie de parcare destinate motocicletelor, aşa cum era de aşteptat se parchează… maşini, că doar aşa-i la noi. Poliţia Locală a luat măsuri împotriva şoferilor care ignoră semnificaţia şi marcajele existente şi parchează „după ureche”.
Odată cu „analfabeţii” care nu ştiu să citească cui îi este destinat locul de parcare cu pricina, în vizor au fost luaţi şi şoferii care s-au cocoţat pe spaţiul verde, care, tot datorită lor şi a parcărilor lor nesimţite, nu mai e verde, acolo rămânând doar noroi, unul care ajunge în cele mai „bune” condiţii pe asfalt şi atunci ne întrebăm de ce e plin de praf (sigur că nu doar acesta este motivul, dar „ajută”).
Felicitări Poliţiei Locale şi „la mai mare”, mai ales acum că tot urmează ca noul mare şef al instituţiei să fie numit „prin concurs” şi mai ales pentru faptul că în aplicare legii nu a contat faptul că unele dintre maşini sunt mai „de fiţe” ca altele.