Poşta Română se laudă cu un profit ”baban” în primele patru luni din 2015

- Advertisement -

Situaţia financiară pentru perioada ianuarie-aprilie 2015 arată un avans al veniturilor totale de 11,7 milioane de lei faţă de perioada similară a anului trecut, până la 391 de milioane de lei, dar şi o creştere a cheltuielilor cu 16,7 milioane de lei, ca urmare a majorării salariale implementate la finalul lui 2014. Cu toate acestea, menţinerea cheltuielilor (371 de milioane de lei) sub nivelul veniturilor a făcut posibilă obţinerea unui profit brut de 19,5 milioane de lei.

”Păstrarea constantă a veniturilor din serviciile poştale clasice continuă să fie o provocare, însă intrarea Poştei Române în competiţia proiectelor mari, strategice, s-a dovedit a fi o decizie profitabilă. Astfel, în timp ce veniturile din poşta de scrisori sau din vânzările de mărfuri continuă trendul descendent, încheierea unor contracte cu operatori din zona transferului de bani sau cel de distribuţie a cardurilor de sănătate au adus încasări importante. În perioada următoare, dorim să intensificăm legăturile comerciale cu actori mari din zona de retail sau banking şi să ne întărim poziţia pe segmentul de e-commerce şi de asigurări”, a declarat Alexandru Petrescu, Directorul General al Poştei Române.

Adunarea Generală a Acţionarilor Poşta Română a aprobat, la sfârşitul lunii mai, execuţia bugetului de venituri şi cheltuieli aferent anului 2014, precum şi situaţiile financiare ale companiei şi repartizarea profitului net pentru anul trecut. Astfel, operatorul naţional de servicii poştale înregistra, la 31 decembrie 2014, o cifră de afaceri de 1,12 miliarde de lei şi un profit net de 22,8 milioane de lei. După stabilirea provizioanelor, suma de 22,6 milioane de lei rămasă din profitul net va acoperi pierderea contabilă din anii precedenţi.

Poşta Română este o companie naţională înfiinţată conform Legii 31/1990, şi nu o instituţie publică. Ea funcţionează pe gestiune economică, ceea ce înseamnă că îşi formează singură veniturile din contracte comerciale şi, prin urmare, se autofinanţează. Poşta Română a contribuit, în 2014, cu 390 de milioane de lei (87,8 milioane de euro) la bugetul de stat, aceasta fiind o sumă-record în condiţiile disponibilizărilor operate în anii trecuţi şi care au redus contribuţiile din impozitul pe salarii. Peste 22% din această sumă reprezintă TVA aferentă contractelor comerciale încheiate în cursul anului 2014.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie

Posta Romana a distribuit toate pensiile aferente lunii ianuarie, în Timiș

Compania Naţională Poşta Română a finalizat, cu trei zile...

Posta Romana linisteste pensionarii: Pensiile vin intre 10 si 20 ianuarie 2020

Compania Naţională Poşta Română informează că, în această lună,...

Posta Romana extinde monitorizarea de tip ”Track&Trace” a trimiterilor interne de colete

Compania Naţională Poşta Română introduce monitorizarea în sistem Track&Trace...

Oficiile Postei Romane, inchise timp de trei zile, in judetul Timis si nu numai

Compania Naţională Poşta Română a anunțat că în zilele...

Au crescut salariile la Posta Romana! Compania spera sa acopere ”gaurile” de personal, inclusiv în Timiș

Poşta Română a efectuat, începând cu 1 noiembrie 2018,...