Imediat după ce a devenit cunoscut faptul că sibianul Klaus Iohannis va fi viitorul președinte al României, presa centrală a făcut public faptul că noul reprezentant al poporului este un pasionat al tenisului, sport pe care-l practică cu plăcere, atunci când timpul îi perite acest lucru.
După aceea a venit invitația celei mai bune tenismene a României, Simona Halep, pentru participarea viitorului președinte la ”Fed Cup” ce va avea loc în 2015 la Galați. ”Pentru că sunteți un mare fan al sportului pe care îl practic, am marea onoare, domnule Președinte, să vă întreb dacă puteți să vă alăturați echipei noastre de Fed Cup, în luna februarie, la Galați, să cântăm împreună, pe teren, imnul național al țării noastre?” spunea invitația lansată de Simona Halep lui Klaus Iohannis, la care președintele ales al românilor a acceptat imediat invitația.
Nu doar că a confirmat prezența, atunci, imediat după lansarea invitației, dar președintele a anunțat cu puțin timp în umă, pe Facebook, că va juca chiar un meci demonstrativ cu celebra sportivă. ”Anul viitor voi juca un meci demonstrativ de tenis cu domnișoara Simona Halep. Sper din tot sufletul ca acest eveniment să contribuie la apropierea tinerei generații de acest sport minunat” a scris Klaus Iohannis pe pagina sa oficială.
Bucurându-se de o popularitate ieșită din comun, Iohannis a primit o serie de propuneri pe baza acestei teme, una dintre cele mai interesante fiind programarea acestui joc demonstrativ pe un stadion. ”Ar trebui să jucaţi pe un stadion pentru că MULŢI români vor să vă vadă şi să vă susţină!!!” a comentat unul dintre cei aproape 1,2 milioane de fani ai paginii. Majoritatea se arată încântați de provocarea la care a răspuns președintele, urându-i succes, alții bucurându-se de faptul că Simona Halep a ”scăpat” de Victor Ponta, după ce premierul s-a ”băgat în seamă” de nenumărate ori, la fiecare dintre succesele sportivei care reprezintă România în elita tenisului mondial.