Conform datelor publicate de Eurostat, ţara noastră a reintrat în recesiune tehnică, preluând astfel trendul de la nivelul zonei euro. România a cunoscut două trimestre consecutive de contracţie a PIB, cu cea mai mare scădere economică, de -1%, din Uniunea Europeană, în al doilea trimestru al anului. PIB a scăzut cu 1% faţă de primul trimestru, în timp ce majoritatea analiştilor anticipau o creştere de 0,5%. În schimb, vecinii României din UE au înregistrat creșteri economice faţă de primele trei luni. Astfel, economia Ungariei s-a întărit cu 0,8%, iar cea a Bulgariei cu 0,5%.
Euro a început săptămâna pe scădere, cu un curs de 4,4415 lei, pentru ca marţi să fie atins maximul de 4,4425. Jumătatea săptămânii a adus o scădere la 4,4347 lei, iar joi media a urcat la 4,4372 lei, într-o şedinţă care s-a deschis la 4,4370 – 4,44 lei, valori care au reprezentat maximul ei, faţă de 4,4340 lei la închiderea de miercuri. Cotaţiile au avut, în continure, o tendinţă de întărire a leului, euro coborând spre 4,4310 – 4,4340 lei. Vineri seară, când piaţa locală a fost închisă cu ocazia Sărbătorii de Adormirea Maicii Domnului moneda unică se tranzacţiona pe bursele internaţionale la 4,4340 – 4,4370 lei.
Marţi, cursul dolarului american a crescut de la 3,3174 la 3,3296 lei, care reprezintă cea mai ridicată medie începând cu sfârşitul lunii ianuarie. Următoarele două şedinţe au fost de scădere, joi moneda americană coborând la 3,3154 lei. Cursul francului elveţian s-a mişcat între 3,6539 şi 3,6614 lei, maximul fiind atins joi.
Perechea euro/dolar a scăzut marţi la 1,3336 dolari, după publicarea barometrului calculat de institutul ZEW, care măsoară încrederea mediului financiar din principala economie a zonei, cea germană. Acesta a scăzut semnificativ, de la 27,1 puncte în iulie la 8,6 puncte luna aceasta. Vineri, euro a crescut la 1,3359 – 1,3409 dolari, pieţele americane închizând la 1,3397 dolari. Investitorii nu s-au arătat influenţaţi de datele prezentate de Eurostat, din care reiese că economia Germaniei a scăzut cu 0,2% iar cea a Franţei a stagnat, semn că revenirea zonei euro a încetinit considerabil de la începutul anului.
În piaţa la termen de la Sibiu, euro s-a tranzacţionat pe septembrie la 1,334 – 1,3402 iar pe decembrie la 1,3366 – 1,34 dolari. Preţul unciei de aur cu scadenţa săptămâna viitoare, a fluctuat între 1.305 şi 1.317 dolari.
*Analiza cuprinde perioada 11-15 august 2014