Şerban Ionescu s-a stins din viaţă ieri. Actorul avea 62 de ani.

- Advertisement -

Şerban Ionescu s-a stins din viaţă ieri. Actorul avea 62 de ani. 1Actorul Şerban Ionescu a încetat din viaţă miercuri seară, la Spitalul Floreasca, a declarat  directorul unităţii medicale, Radu Macovei. Conform sursei citate, decesul actorului a suvenit în jurul orei 23.30.

Şerban Ionescu a fost internat marţi în spital. Altceva nu putem spune, întrucât doamna care îl însoţeşte are o procură prin care solicită să nu fie furnizate date despre starea pacientului”, a declarat  purtătorul de cuvânt al Spitalului Floreasca, medicul Bogdan Opriţa.

 Şerban Ionescu  s-a născut pe 23 septembrie 1950 în Corabia. Din cauză că tatăl, pilot de vânătoare, era detaşat mereu în altă localitate, Şerban Ionescu şi-a petrecut copilăria între Braşov şi Caracal, unde tatăl său lucra. A urmat cursurile Şcolii Populare de Artă şi după patru încercări a intrat la teatru.

A absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică la clasa lui Amza Pelea şi la terminarea facultăţii a fost repartizat la Teatrul din Petroşani, unde a interpretat numeroase roluri precum: „Locţiitorul” de Horia Lovinescu, „Pluta Meduzei” de Marin Sorescu, regia Florin Fătulescu, „În căutarea sensului pierdut” de Ion Băieşu, regia Florin Fătulescu.

Teatrul din Petroşani a fost o rampă de lansare pentru Şerban Ionescu, care a urmat să joace la Teatrul Mic şi Teatrul din Sibiu, Teatrul de comedie, Teatrul Odeon, după care din 2001 a putut fi admirat în producţiile Teatrului Naţional Bucureşti (TNB), al cărui actor a fost până la sfârşitul vieţii sale.

sursa: mediafax.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie

Doliu în familia Universitatii Politehnica Timisoara. Fostul rector Alexandru Nichici a decedat

Comunitatea academică din cadrul Universităţii Politehnica Timişoara a suferit...

Teatrul National Timisoara, in fata primei premiere din 2020: Si caii se impusca, nu-i asa?

Scena Sălii 2 a Teatrului Național Timișoara găzduiește joi,...

Festivalul Artelor Timișorene, gata de debutul ediției a VI-a. Vezi programul!

Festivalul Artelor Timișorene aduce, în cadrul celei de-a șasea...

Spectacole din toata Europa! Vezi cine vine la Festivalul Euroregional de Teatru Timisoara – TESZT 2019

Teatrul Maghiar de Stat ”Csiky Gergely” Timișoara va organiza...

“Alta zi cu soare”, spectacol de teatru inspirat dintr-o poveste din Banat, la Casa Artelor

Experiențele de viață ale altora ne sunt adeseori sursă...