Spitalul Judetean Timisoara, în febra cumpărăturilor de Craciun

- Advertisement -

Zici ca e oferta last-minute sau cel puțin super-ofertă e singura explicație, logica, care sta în picioare și care poate justifica, așa peste noapte, “foamea” de aparatura medicală a Spitalului Clinic Județean de Urgentă Timișoara.

Bine, explicații ar mai fi, dar țin de alte resorturi, sfere și grupuri de interese medico-economice. Și aici e treaba altora sa se lămurească cât de oportune sau nu sunt achizițiile, cât de necesare și, mai ales, cât de corecte sunt prețurile…

Frenezia a început în urma cu câteva săptămâni când, printr-un gest care a surprins pe toată lumea, Spitalul Județean Timișoara a anunțat public, chiar pe pagina sa oficială de internet, ca vrea sa cumpere, de vreo 4 milioane de euro, echipamente medicale, doar pentru Radiologie și ATI. In primul rând, Consiliul Județean Timiș, principalul finanțator al SCJUT, a sărit la cap cu suma de un milion de euro pentru achiziționarea de paturi și ventilatoare pentru secția de ATI. In secunda doi, unitatea sanitara a anunțat, pe 29 Aprilie a.c, ca intenționează sa cumpere de pe piața liberă un număr de 75 de ventilatoare, estimate la suma de 840.300 RON, fără TVA.

Adică, undeva în jur de 200.000 euro! In condițiile în care secția de ATI beneficiază de un număr total de 57 de paturi și de alte ventilatoare, circa 40 relativ noi, achiziționate în urma cu 2-3 ani. Ieri, pe 4 mai a.c, prima zi lucrătoare, căci vorbim de un weekend prelungit, s-a închis buticul: termenul de depunere de oferte, pentru cele 75 de ventilatoare, s-a încheiat.

Rezultat: un singur ofertant! Nici nu avea cum sa fie altfel, la cum “a fost croit” caietul tehnic, susțin specialiștii în achiziții publice, atrăgând atenție asupra “termenului de livrare de 20 de zile” și o zi pentru depunerea ofertelor, plină criza mondiala! Urmează un alt anunț public, tot al Spitalului Județean Timișoara, pe 21 aprilie a.c. Tot pentru secția ATI! De aceasta data, suma este de cca 12,6 milioane RON, fără TVA. Adica, 2,6 milioane euro, “surse proprii”, recte din fondurile exclusive ale unității sanitare.

Termenul de depunere al ofertelor pentru o gama întreaga de echipamente medicale, care se întind pe 33 de poziții, a fost stabilit pentru data de 23 aprilie. Doua zile pentru pregătirea ofertelor!!! Si, da, a fost o licitație “din scurt”, așa cum spun specialiștii consultați de voceatimisului.ro.

Rezultatul: tot un singur ofertant! Și de aceasta data, nu ar fi avut cum sa fie altfel: în primul rând din cauza timpului foarte scurt pentru depunerea ofertelor și, evident, datorită croiului, foarte strâns, chiar pe corp, al caietului tehnic. Acum, mai rămâne de văzut când și în ce condiții va publica Spitalul Județean Timișoara caietul de sarcini și invitația de participare pentru paturile ATI. Și le va publica, ca au mai rămas de cheltuit, din milionul de euro, alocat de CJ Timiș, încă 800.000 euro. Și nu e puțin…

Scapă cine poate

Bineînțeles, au fost multe discuții aprinse între șefii de secții din cadrul Spitalului Județean Timișoara. Invidii sau nu, oamenii aveau dreptate: exista și alte nevoi spitalicești, în afara de secția ATI. Cu alte cuvinte, exista viața și moarte, chiar și dincolo de “cei din linia întâi a frontului”! Nu i-a băgat nimeni în seama, așa ca a mai apărut un anunț al SCJUT. La fel ca și celelalte doua, tot o “negociere fără publicare prealabila a unui anunț de participare”.

De acesta data pentru un computer tomograf cu 128 de slice-uri. Suma pusă la bătaie: 3 milioane RON fără TVA, tot din “surse proprii”, cu plata, în transe lunare egale, pe 12 luni. Și de aceasta data, achiziția a fost “din scurt”, nu s-a închis buticul după 2 zile, ci după 3! Rezultatul, tot același: un singur ofertant, un singur câștigător! Ce poate fi mai frumos și mai sublim!? Astăzi s-a semnat și contractul pentru achiziția CT-ului, cu o firma din București : circa 2,74 milioane RON plus TVA. Tot azi s-a aflat și ca finanțarea o face CJ Timiș, nu unitatea sanitara, asa cum e specificat în “invitația de participare”.

Un soi de joint-venture romanesc, pana la urma! Partea frumoasa, nu consta neapărat în graba de a pune mâna pe un CT cu 128 de slice-URI, ci în faptul ca, maine, așa cum rezulta din ordinea de zi a ședinței, Consiliul de Administrație al SCJUT va aproba, așa cum cere expres legea, “achiziționarea unui computer tomograf”. Da, e vorba despre exact același CT, care a fost ochit la “negociere fără publicare prealabila a unui anunț de participare”, în urma cu circa 2 săptămâni, și care a fost antamat, azi, odată cu semnarea contractului.

Dar a cărui achiziție se supune la vot, spre aprobare, abia maine!!! Halucinant! Evident, nici aici, la fel ca și în celelalte doua “negocieri”, nimeni nu și-a rupt cămașa de pe el, tot pentru un singur ofertant! Pur și simplu, un agent economic a avut noroc. Noroc de mai multe ori! In primul rând, pentru ca reușit sa își impună prețul maximal, în ciuda “negocierii” și în ciuda faptului ca, același aparat, identic-geamăn-siamez fusese vândut, tot pe piața medicală din Timișoara, dar în mediul privat, la jumătate de preț! Și, în al doilea rând, pentru ca ceilalți doi mari jucători de pe piață, s-au arătat total dezinteresați sa umfle potul! Incredibil, dar nimănui nu i-a mirosit a înțelegere de cartel!?

Statul roman, un fraier de catifea

Si ca sa înțeleagă toată lumea cum funcționează sistemul medical, chiar și președintele CJ Timiș, Calin Dobra, care arunca cu banul public în găuri negre, dam cuvântul specialiștilor în domeniu: E foarte complicat sa cumperi un RMN sau un CT de pe piața românească. Exista 3 jucători, mari și lați: General Electric, Siemens și Philips. Nu se concurează între ei, din contra, merg pe înțelegeri: tu mergi aici, eu merg dincolo!

Așa funcționează. Așa își impun prețurile. Așa se fac înțelegerile și se împart câștigurile! Același CT, pe care azi l-au vândut spitalului pentru mai mult de 2,7 mil RON plus TVA, l-au comercializat și unui privat, dar cu 316.000 euro, cu tot cu taxe și montaj.

Statul a plătit dublu! Privatul a negociat pentru ca sunt banii lui: asta e diferența! Mai mult, sa cumperi un CT, la preț dublu, în vreme de pandemie, când aparatul nu face parte din protocolul Covid-19, în sensul ca nu se pot depista cazurile de coronavirus gratie CT-ului, e cel puțin bizar.

Cu atât mai mult cu cât, în curtea spitalului, laboratorul de radiologie mobil, cel oferit de Spitalul Marius Nasta, sta degeaba: 0 pacienți! Zero! Mai e un CT care e nou-nouț, dar pe care l-au închis, de doua luni, pe motiv ca nu are autorizație CNCAN. Sa vedem când vor obține CNCAN-ul și pentru asta. Probabil, autorizația va veni cu mult timp după ce vor repune în funcțiune celălalt CT! De cealaltă parte, managerul SCJUT, Raul Pătrașcu susține ca prețul CT-ului este unul corect:

“E prețul de piață. Nu e nimic exagerat. Ne-am consultat și cu cei de la Curtea de Conturi și au zis ca totul e Ok. Nu am vrut sa greșim. Nu cred ca exista un aparat identic la jumătate de preț. Personal, am vorbit cu toți cei 3 mari furnizori. Nu erau foarte mari diferențe la prețuri. Aparatul va fi livrat în container, gata mobilat și cu toate avizele necesare pentru funcționare. A contat cel mai mult termenul de livrare”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie