Constructorul italo-german a acceptat ca, pentru suma de 308 milioane de lei cu TVA, să termine ceea ce au început cei de la Romstrade- firma care s-a ocupat iniţial de proiect. Mai mult de atât, după inspectarea şantierului şi a calităţii lucrărilor efectuate deja de vechea companie, noul constructor a anunţat că sectorul şoselei de mare viteză ce leagă Vestul României (deocamdată) de Ungaria ar putea fi finalizat în luna decembrie a acestui an, mai rapid decât termenul prevăzut în contract, care este 22 ianuarie 2015.
Astfel, timişorenii şi ceilalţi locuitori din Vestul României vor putea ajunge la Budapesta, Viena sau celelalte capitale europene, mergând numai pe autostradă.
Actualul constructor precizează că până acum s-au executat doar 20% din ceea ce prevede contractul, urmând ca în luna august să se finalizeze prima jumătate a acordului încheiat cu statul Român, iar intenţiile „de bine” ale cosntructorului se pot vedea şi pe şantier. În aceste momente peste 300 de muncitori şi 150 de utilaje sunt „la post” pentru ca porţiunea de autostradă dintre Nădlac şi Arad să fie gata la timp.
“Au existat degradări la terasamente şi fundaţii, din cauza că nu s-au făcut conservări şi s-a scurs timp îndelungat de la oprirea lucrărilor până la reluarea acestora. Degradările au fost remediate de antreprenorul care a câştigat contractul la sfârşitul anului trecut”, a declarat Adrian Adler, reprezentantul Astaldi-Max Boegl, conform Libertatea.
Foto: Constantin Duma