Pesedistul Cătălin Tiuch a lansat o listă de întrebări adresate direct Ministerului Mediului și Schimbărilor Climatice, mai precis ministrului Attila Korodi, având ca subiect ”Indicele de poluare crescut în Timișoara”.
Vă prezentăm mai jos ”scrisoarea” transmisă de Cătălin Tiuch:
”Stimate Domnule Ministru,
Vă aduc în atenție situația timișorenilor care de ani de zile se plâng că nu pot respira din cauza mirosurilor insuportabile de la fabrica de anvelope Continental Automotive Products. Dacă până acum reclamau un indice de poluare crescut în zona Pădurea Verde, acum afirmă că mirosul s-a extins în aproape tot orașul și în câteva comune din zona metropolitană a Timișoarei.
Domnule Ministru, vă rog să aveți amabilitatea de a răspunde la următoarele întrebări:
1. Ce măsuri au luat până acum instituțiile aflate în subordinea ministerului condus de dumneavoastră?
2. Dacă au fost aplicate amenzi, acestea au fost plătite?
3. Care este planul ministerului pentru soluționarea multiplelor sesizări, atât ale cetățenilor cât și a reprezentanților locali?
4. Aveți în vedere un plan de management de mediu pentru zonele afectate?
5. Aveți cunoștință despre inițierea unui proiect european în vederea implementarii unor politici de mediu?
Solicit răspuns scris și oral.
Cu respect, Deputat PSD Cătălin Tiuch”.
Așteptăm și noi, poate mai nerăbdători decât deputatul care a transmis acest document, răspunsul din partea Ministerului Mediului și Schimbărilor Climatice.