Meteorologii ne înștiințează asupra faptului că în intervalul 21 decembrie, ora 2:00 – 22 decembrie, ora 6:00, în Banat, Transilvania, Maramureş, și Crişana vor fi precipitaţii predominant sub formă de ninsoare, iar vântul va avea intensificări temporare cu viteze de până la 50-60 km/h, formându-se de asemenea condiţii de polei.
La munte vântul va depăşi la rafală 70-80 km/h, va ninge viscolit, iar stratul de zăpadă nou depus va fi de peste 20-25 cm.
Vântul se va intensifica în cursul zilei de duminică şi în sudul şi în estul ţării, unde vor fi precipitaţii slabe mixte şi condiţii de polei. În zona montană vântul va continua să prezinte intensificări până în data de 24 decembrie şi temporar va spulbera sau va viscoli ninsoarea.