Victor Ponta nu pierde nici o șansă de a-l ataca pe Traian Băsescu. Premierul îl acuză pe președinte că sărbătorește printr-o petrecere intrarea României la NATO acum 10 ani, dar el nu are nici un merit pentru aderare. Conform Mediafax, Ponta a declarat că Băsescu nu are nici o legătură cu acel eveniment, dar el „este cu petrecerile după”. Premierul a ținut să explice că responsabili sunt fostul președinte Constantinescu, premierii de atunci, Ion Iliescu și fostul prim-ministrul Adrina Năstase
„Vreau să spun, pentru că toată lumea aniversează zece ani de la intrarea în NATO, eu cred că ar trebui să aniverseze cei care au un merit pentru intrarea noastră în NATO: preşedintele Constantinescu, premierii de atunci, preşedintele Iliescu, primul-ministru Adrian Năstase. Ei sunt cei care ne-au adus în NATO, ca să tragă o petrecere azi preşedintele Băsescu, care nu are nicio legătură, bineînţeles, cu NATO. El e cu petrecerile de după” a declarat Ponta.
În continuare, premierul a făcut un apel către români să nu uite cine ne-a adus în NATO și să mulțumească celor care au luat deciziile fundamentale acum un deceniu: „Slavă Domnului că cei care au condus România după ’97, ’98 şi până în 2003 au reuşit să ia această decizie fundamentală pentru România. Şi acum, când sărbătorim zece ani de NATO, să nu uităm totuşi cine ne-a adus în NATO. S-ar putea să credem că cei care dau azi cu şampanie sunt cei care ne-au adus şi nu e aşa. Nu putem decât să le mulţumim celor care au avut atunci această vizune corectă”,