În 2017 încep marile investiţii, în Timişoara. Vezi lista cu 15 mari proiecte pe care Robu promite că le va realiza

- Advertisement -

Anul 2017 va fi anul în care în Timişoara va începe implementarea a 15 mari proiecte, cel puţin asta promite primarul Nicolae Robu. Cele mai multe dintre investiţiile promise de primar vizează infrastructura oraşului, însă nici sănătatea şi învăţământul nu vor fi neglijate, susţine executivul.

Lista prezentată de primar cuprinde realizarea noului campus de la Liceul Nikolaus Lenau, construcţia corpului început la Spitalul de Copii, extinderea Spitalului Municipal în zona Clinicile noi, cumpărarea Maternităţii Atena, pasajele Jiul şi Popa Şapcă, un nou pasaj în zona Solventul, un nou pasaj în zona Behela, poduri noi peste Bega – Jiul, Ilsa, Solventul, Bobâlna, Inelul IV şi Inelul II, o parcare de 1200 de locuri zona Oituz, parcuri sportive şi de agrement – Lipovei, Buziaşului şi Şagului.

Despre proiectele primăriei, edilul a declarat că „În perioada următoare vom pregăti proiectul de hotărâre de consiliul local pentru bugetul local pe anul 2017. Nu o să putem adopta bugetul, după cum bine ştiţi, decât după ce vom avea un buget la nivel naţional şi la nivelul judeţului. Dar noi putem să prefigurăm proiectul de buget, pentru că mari modificări în mod normal nu vor apărea urmare a adoptării Legii bugetului naţional pe anul 2017. Vrem să continuăm pe aceeaşi linie pe care am mers din 2012, de când am devenit eu primar, şi anume pe linia alocării de sume importante pentru dezvoltarea, pentru extinderea, pentru funcţionalizarea mai bună a infrastructurii oraşului, şi când spun asta am în vedere atât infrastructura pentru şcoală, cât și infrastructura pentru sănătate, cultură şi pentru sport. Vom încerca să atragem fonduri europene şi evident că aşteptăm cu nerăbdare să se deschidă axele exerciţiului financiar 2014 – 2020 pentru că până acum nu s-a întâmplat nimic”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie

Cod galben de vânt, în Timiş! Sunt aşteptate şi ploi însemnate cantitativ

Meteorologii au emis miercuri un cod galben de vânt...

Raul Pătrașcu, micul Peter Pan din fruntea Spitalului Județean Timișoara

Fără doar și poate, Raul Pătrașcu, de-acum celebrul și...

CJ Timis, investiții totale de 18 milioane lei in Spitalul Judetean din Timisoara, in 2019

Investițiile făcute în cursul anului 2019 în infrastructura Spitalului...