A fost suplimentat, începând de astăzi, numărul de paturi în zona roșie a Spitalului de Boli Infecțioase Victor Babeș din Timișoara. Cele 23 de paturi suplimentare, destinate pacienților cu Covid 19, sunt în secția de boli infecțioase a unitatii.
“În ultimele zile a fost o explozie practic de pacienți infectați cu Sars-CoV 2 care au ajuns la noi având forme moderate dar și severe. Nu puțini sunt cei care au nevoie de oxigen suplimentar. Am fost nevoiți să extindem zona roșie și am introdus încă câteva saloane de la boli infecțioase. Pacienții care erau în acele încăperi au fost mutați într-o altă „zonă albă”. Am reorganizat secția de Pneumologie. Vrem să o păstrăm “albă”. Nu ne putem permite să neglijăm pacienții cu patologii acute, asta în primul rând, dar nici pe cei cu neoplasme. La etajul 1 vor fi tratați atât pacienții cu diagnostic de pleurezie, cu pneumonii, altele decât cele produse de coronavirus, BPOC dar și cei cu neoplazii pulmonare. La etajul doi vor fi tratați pacienții cu TBC. Nu vom renunța la paturile din zona albă în care trebuie să avem grija de cei cu afecțiuni pulmonare care necesită internare”, spune Cristian Oancea, managerul Spitalului de Boli Infecțioase Victor Babeș Timișoara
De asemenea, pentru viitor, se are în vedere și înființarea unei secții de pre-terapie pentru pacienții cu Covid 19 care au dezvoltat forme severe și foarte severe de boală, asta și în funcție de evoluția cazurilor.
“Am mai spus-o și o repet, acest val 4 de Covid 19, care ne va lovi cu forță, este valul nevaccinaților. Aproape 98 la sută dintre cei care vin în spital și au forme moderate sau severe de boală nu au fost imunizați. Cei cativa pacienți internați, vaccinați cu doză completă și care au o formă medie de boală, deci nu severă, au o imunitate scăzută din cauza unor comorbidități, de exemplu neoplazii sau alte afecțiuni foarte grave iar vaccinul nu își face în totalitate efectul. În același timp avem foarte mulți pacienți cu Covid 19 tineri, bineînțeles, nevaccinati”, spune Cristian Oancea, managerul Spitalului de Boli Infecțioase Victor Babeș Timișoara.
Astăzi în Spitalului de Boli Infecțioase sunt internați 81 de pacienți cu Covid 19.