EXCLUSIV Spitalul Județean Timișoara, devalizat ca-n codru de firmele de partid (III)

- Advertisement -

Ca să nu facă licitație publică, SCJUT ”a spart” contractul în 3 bucăți mari și late, tocmai pentru că suma depășea pragul legal de 10.000 euro. Practic, încredinţarea serviciului de dezinsecţie şi deratizare s-a realizat prin prelungirea clauzelor contractului 2435/16.10.2007, contract care îşi producea efectele până la data de 31.12.2007, deci în cadrul exerciţiului bugetar al anului 2007, neavând o aplicabilitate multianuală. ”Astfel, că prin actele adiţionale încheiate în exerciţiul bugetar al anului 2008 şi pentru acest exercţiu şi prin însumarea cărora rezultă o valoare totală exprimată în EURO de 14.436,40 s-a procedat la fracţionarea achiziţiei publice ceea ce a creat condiţiile practicării achiziţionării directe de servicii şi nu a aplicării corecte a procedurii legale ce se impunea în acest tip de aciziţie, având în vedere pragul legal de 10.000 EURO până la care, achiziţia serviciilor se putea realiza în acest mod”, se arată în raportul Curții de Conturi Timiș.

Astfel prin achiziţionarea directă a serviciilor de dezinsecţie şi deratizare de la SC VM DESIDER SRL au fost încălcate toate principiile care stau la baza atribuirii contractului de achiziţie publică respectiv: nediscriminarea; tratamentul egal; recunoaşterea reciprocă; transparenţa; proporţionalitatea; eficienţa utilizării fondurilor publice. Auditorii publici externi mai arată că decontarea lucrărilor efectuate în perioada ianuarie – iulie 2008 (perioadă ce se află peste cea stabilită prin actele adiţionale încheiate) s-a realizat la tarifele de 0,07 m2 – dezinsecţia şi 0,04 lei/m2 – deratizarea, tarife utilizate în cadrul procedurii de achiziţie publică din 18.06.2007 şi în care SC VM DESIDER SRL a ofertat preţurile cele mai mari. Corespunzător acestei constatări s-a calculat diferenţa de preţ între preţurile ofertate de SC VM DESIDER SRL şi ceilalţi doi ofertanţi (SC DERATON SRL şi SC EDMAR SRL), rezultând o diferenţă de 8.191,00 lei ce se constituie pagubă adusă bugetului Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara, sens în care auditorii publici externi au estimat un prejudiciu de 9.969,24 lei. Partea frumoasă a lucrurilor e că, așa cum rezultă din documentele aflate la dosarul achiziţiei publice, SC VM DESIDER SRL a câștigat ”încredintarea directă” pentru deratizare/deinsecție SCJUT, surclasând, după o competiție acerba și frenetică, conform economiei de piață, SC TRADECOMIA SRL. Gluma e că, după aceeași rețetă patentată, cele două firme sunt afiliate, adică fac parte din aceeași familie din punct de vedere al acționariatului. Pe scurt, în SC VM DESIDER SRL, Militaru Marius Bogdan i-a cesionat acțiunile lui Vlad Francisc Iman, iar SC TRADECOMIA SRL îl are ca asociat pe același Militaru Marius Bogdan!!! Totul în familie, cu alte cuvinte!

SCJUT, sluga lui Iman

Inspectorii Curții de Conturi au mai descoperit o chestiune de-a dreptul școcantă, în cazul firmelor controlate de Vlad Francisc Iman. La nicio licitație sau încredințare directă, care a avut ca beneficiar SCJUT, societățile lui Iman nu au depus la dosarele de licitație vreun certificat de atestare fiscală, din care să rezulte îndeplinirea obligaţiilor societăţii în raport cu bugetul de stat. Practic, o condiție obligatorie pentru orice firmă din România: dacă vrei să lucrezi cu banii statului român, atunci demonstrează că firma nu are datorii la buget! Deși nu e glumă, SCJUT s-a multumit de fiecare dată, nu cu un certificat de atestare fiscală, ci doar cu o cerere/solicitare de eliberare a acestuia către Fisc!!! In fine, fără eforturi prea mari și fără stres, în anul 2009, contractul de deratizare și desinsectie pe SCJUT a revenit tot prietenului Vlad Francisc Iman. De aceasta data, SC VM DESIDER SRL s-a luat la luptă dreaptă, chiar sub ochii medicilor de la SCJUT, cu SC TUDOR CLEANING SRL din București. Stim că nu va mai miră, dar și de această dată firmele sunt afiliate, miezul problemei fiind același Vlad Francisc Iman, stăpânul Spitalului Judetean Timișoara. Astfel, SC TUDOR CLEANING SRL s-a înfiinţat sub denumirea de SC GI INVEST SRL, având nr. de înregistrare J35/1176/2005, sediul social declarat în Timişoara, str. Mureş, nr. 39/A, camera 5 şi asociaţi pe Iman Vlad Francisc (şi administrator) şi Gubandru Mihai Alin. Începând cu data de 18.08.2006, SC GI INVEST SRL îşi schimbă denumirea în SC VFI SERVICII SRL şi structura asociativă, în sensul că SC VFI MEDICA SRL (reprezentată în calitate de de asociat şi administrator de Iman Vlad Francisc) şi Sferlea Radu devin noii asociaţi. Ulterior la data de 07.08.2008 (conform M.O. 4365) SC VFI SERVICII SRL îşi schimbă denumirea în SC TUDOR CLEANING SRL, noii asociaţi devenind Tudor Paul şi Tudor Camelia. Schemă de fotbal de divizia C, nu alta, atat doar că cei din SCJUT s-au facut că nu pricep!?

Zonă crepusculară, nu medicală!

Mai contează pentru cineva că, în notele justificative privind selectarea procedurii de achiziţie directă, întocmite de şeful biroului contracte, valorile propuse pentru serviciile ce urmeau a face obiectul achiziţiei au fost, în mod curios, aceleaşi cu cele ofertate de SC VM DESIDER SRL şi la care s-au încheiat contractele de servicii de deratizare şi dezinsecţie? Nici vorbă, că doar atât i-a dus capul pe funcționarii publici de la SCJUT! Până la urmă, de ce ar mai conta, atâta timp cât, la nivelul anului 2010, Spitalul Județean Timișoara a atribuit, din nou, contractele de dezinsecție și deratizare catre aceeasi SC VM DESIDER SRL. De data aceasta, batalia a fost intre societatea mai sus menționată, SC VIV CRYSTAL SRL și SC WORK IQ SRL. Evident, societăți afiliate și aflate în relații contractuale cu Vlad Francisc Iman. Astfel, în perioada 2007 – 2013, aşa cum rezultă din datele raportate de SC VIV CRYSTAL SRL prin declaraţia 394, date puse la dispoziţia auditorilor publici externi de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Timiş, această societate a efectuat livrări, fiind într-o relaţie de parteneriat comercial, cu SC VFI MEDICA SRL şi SC V&F COMPUTERS SRL, societăţi la care asociaţi şi administratori sunt Iman Vlad Francisc şi Strein Diana Lavinia. Totodată din datele puse la dispoziţie de Inspectoratul Teritorial de Muncă Timiş a rezultat că în perioada 2009 – 2010, SC VIV CRYSTAL SRL a dispus de trei persoane angajate, respectiv patron, secretară şi femeie de serviciu, ceea ce făcea ca făcea improbabilă desfăşurarea unei activităţi de dezinsecţie şi deratizare. Cât despre SC WORK IQ SRL, aceasta nu avea niciun angajat, nu avea nicio activitate, dovadă că ”prospectarea de piață” în favoarea lui Vlad Francisc Iman, facută de SCJUT, a fost un adevărat clavar si o decizie foarte grea de luat! La fel a fost si la nivelul anilor 2011, 2012 si 2013 când același Iman a ieșit căștigător pe linie, mai ceva ca la o partidă de table!

Iman cere, SCJUT execută!

Fără a intra prea mult în detalii, un lucru a rezultat in mod cert, ca urmare a controlului inspectorilor de la Curtea de Conturi Timiș: ”urmare a analizării documentelor ataşate facturilor fiscale emise de restatorul serviciului de dezinsecţie şi deratizare, s-a constat că “justificarea” serviciilor prestate nu se realizează pe documente din care să rezulte consumurile (cantităţile de material/substanţe, manopera şi celelalte costuri ocazionate de prestarea serviciului) şi modul de calcul al sumelor facturate, utilizându-se doar nişte Procese verbale prin care reprezentantul operatorului economic, cu avizul reprezentantului autorităţii contractante, declară, la modul general, că a executat lucrări de dezinsecţie şi deratizare”. Pe scurt, Iman facturează, SCJUT onorează serviciul! Asa a facut SCJUT în toată perioadă 2006 – 2013, indiferent cine s-a aflat la conducerea unității, vizavi de stapânul Iman. În sinteză, volumul decontărilor către SC VM DESIDER SRL, doar pentru servicii de deratizare si desinsectie, se prezintă la un cuantum de 725.000 RON. Asta, în condițiile în care toate contractele au fost întocmite în afara legii! Sau, cum spun cei de la Curtea de Conturi Timis, ”…cu încălcarea tuturor normelor legale din domeniul achiziţiilor publice, unui operator economic care nu este autorizat să execute astfel de lucrări, nu a făcut dovada deţinerii – în toată perioada – de capacităţi tehnice şi umane, nu are un comportament financiar şi fiscal în conformitate cu prevederile legale, în sensul că nu a depus situaţiile financiare aferente anilor fiscali 2007, 2010, 2011, 2012, nu a depus în toată perioada toate declaraţiile cu privire la obligaţiile datorate bugetului de stat, a situaţiei livrărilor şi achiziţiilor efectuate pe teritoriul naţional şi nu în ultimul rând nu certifică prin documente justificative/situaţii de lucrări prestaţiile facturate entităţii auditate”. Dacă la tot acest fals, făcut cu complicitatea funcționarilor publici, mai punem și prejudiciul adus SCJUT, doar din contractele de dezinsectie si deratizare, în sumă totală de 517.729,98 RON, atunci, în mod sigur, lucrurile devin si mai clare!

Cine este Iman?

Fără doar și poate, toată lumea se întreabă, pe bună dreptate, cine este Vlad Francisc Iman, de are atâta noroc în viață și atâta lipici la banul public!?! Iman a avut norocul în viață ca, la prima căsătorie, să fie cununat de Cristian Bușoi, liberal și el, fost președinte al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, propus ca ministru al sănătății de Crin Antonescu, actualmente candidat la europalamentarele din 25 mai a.c. Tot soarta a vrut ca, de-a lungul timpului, Iman să-l aibe angajat și asociat/administrator pe liberalul Ciprian Bogdan, fost director al Spitalului Județean Timișoara, acum vicepreședinte al CNAS.

Vom reveni cu alte episoade din JAFUL BANULUI PUBLIC, ce se practica la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie