Pe perioada sărbătorilor de primăvară, pericolul de incendiu creşte, de cele mai multe ori din neglijenţa oamenilor. În această perioadă, o atenţie deosebită se acordă riscului de incendiu la lăcaşurile de cult şi la unităţile de cazare, dar şi la cele de alimentaţie publică (restaurante, hoteluri, pensiuni etc.).
Pentru prevenirea şi apărarea împotriva incendiilor la lăcaşurile de cult, pompierii militari sugerează timişorenilor să aibă în vedere următoarele:
– informarea enoriaşilor asupra modului de comportare în cazul producerii unui incendiu în biserică;
– amplasarea mijloacelor de încălzire la distanţe de siguranţă faţă de elementele de construcţie, decorurile sau obiectele de mobilier combustibile;
– amenajarea unor locuri pentru depunerea lumânărilor aprinse, aflate la distanţe de siguranţă faţă de materialele combustibile – de preferinţă în tăvi metalice umplute cu apa sau nisip – şi supravegherea acestora în permanenţă;
– interzicerea exploatării instalaţiilor electrice cu defecţiuni sau improvizaţii;
– dotarea corespunzătoare cu mijloace de primă intervenţie în caz de incendiu;
– interzicerea blocării sau îngustării căilor de acces, pe timpul slujbelor religioase cu public numeros, pentru a asigura accesul autospecialelor de intervenţie ale pompierilor militari;
– deschiderea uşilor în sensul de evacuare al populaţiei;
– îndepărtarea covoarelor sau a mochetelor pe timpul desfăşurării slujbelor;
– amplasarea materialelor şi substanţelor combustibile la distanţă de siguranţă faţă de sursele de căldură şi supravegherea acestora, astfel încât să nu fie posibilă aprinderea lor.
Pentru prevenirea şi apărarea împotriva incendiilor la unităţile de cazare şi de alimentaţie publică Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „BANAT” al judeţului Timiş vă recomandă:
– studierea atentă a Planului de evacuare al hotelului/restaurantului;
– sesizarea administraţiei hotelului/restaurantului cu privire la orice defecţiune sau improvizaţie a instalaţiilor electrice depistată;
– nu introduceţi în clădirea hotelului substanţe inflamabile;
– nu fumaţi în cameră; în situaţia în care fumatul este permis, aruncaţi scrumul şi resturile de ţigări numai în scrumiere. Nu aruncaţi resturile de ţigări în coşurile de gunoi;
– în cazul izbucnirii unui incendiu în hotel, părăsiţi imediat clădirea urmând instrucţiunile din Planul de evacuare. Nu vă întoarceţi pentru a vă lua bunuri personale.
– utilizaţi pentru evacuare doar scările de evacuare. Nu folosiţi lifturile, acestea se pot bloca;
– în cazul în care coridorul sau scările sunt impracticabile din cauza fumului, rămâneţi în cameră, ţineţi uşa închisă şi etanşaţi rosturile cu prosoape ori cearceafuri umede. Ieşiţi la geam sau pe balcon şi solicitaţi ajutor. Dacă nici acest lucru nu este posibil sunaţi la 112 şi comunicaţi poziţia dumneavoastră în clădire.
La ceas de sărbătoare, personalul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „BANAT” al judeţului Timiş urează tuturor cetăţenilor din judeţ „Sărbători fericite!” şi încredere în instituţia pompierilor!