Războiul Grindeanu-Robu continuă. Grindeanu: „Robu, Coifan și Bușoi sunt megalomaniaci”

- Advertisement -

Sorin Grindeanu revine asupra schimbului de replici pe care l-a avut zilele trecut cu primarul Nicolae Robu cu privire la construirea Corpului B al Spitalului de Copii Louis Țurcanu. După ce deputatul PSD l-a acuzat pe edil că banii de la Guvern pentru proiectul Louis Țurcanu s-au pierdut datorită întârzierilor municipalității, Robu a replicat printr-un comunicat de presă prin care l-a numit pe Grindeanu un frustrat lipsit de realizări care calcă pe urmele lui Adrian Năstase.

La rândul lui, deputatul a declarant ieri că nu este normal ca un primar să aibă un astfel de limbaj, și consideră că singurul care dă dovadă de frustrări este chiar primarul, a cărui proiecte sunt, defapt, moșteniri ale vechii administrații, și astfel acesta încearcă prin orice metodă să își impună amprenta asupra orașului într-un mod cu totul lipsit de perspectivă.

„Nu cred că e normal să coborâm atât de mult nivelul, nu cred că e normal ca un primar să aibă un astfel de limbaj, eu nu am fost obişnuit ca un edil şef al oraşului să aibă un astfel de limbaj. Eu, dacă am criticat ceva, am criticat o anumită procedură. Sigur că aş putea să vorbesc şi eu de anumite frustrări, dar nu o fac. Frustrări legate de faptul că în Timişoara nu există proiecte noi, ci numai ale vechii administraţii. Sigur că poţi să mergi în Piaţa Libertăţii ca să îţi pui amprenta şi să spui că nu îţi place pavajul. Acel pavaj trebuie pus, că altfel proiectul devine neeligibil. Te duci pe malurile Begăi şi spui că pistele de biciclete trebuie să fie mai late. Ca să arăţi că înaintea ta nu a existat nimic în oraşul ăsta şi totul începe de la anul 2012. Am criticat acţiunea, nu fac atacuri la persoană e treaba domnilor de la PNL să facă treaba asta la adresa noastră”, a explicat pesedistul.

Mai mult, Grindeanu susține că Nicolae Robu alături de Coifan și de Cristian Bușoi dau dovadă de megalomanie, atitudine ce se vede foarte clar în abordarea PNL a campaniei electorale.

„Mă bucur să văd un stil de campanie cu care PNL nu m-a obşnuit în campaniile trecute. Nu vorbesc de campania trecută care a fost înpreună. O să deschidem frigiderul, o să îl vedem pe Robu, o să dăm drumul la robinet, o să îl vedem pe Robu cu Buşoi sau Coifan de mână. Mă miră megalomanismul de care dau dovadă. Ceea ce face PNL acum înseamnă costuri foarte mari, dar, probabil, având în vedere şi unele contracte pe care primăria le-a atribuit unor firme de filiaţie liberală. Aştept să mă dea în judecată, iar eu o să vin cu dovezi mai clare. Costurile unei astfel de campanii sunt mici astfel. Eu le urez succes să creadă că vor câştiga campania cu mashuri cât blocul şi cu acţiuni de tipul împărţirii monitorului de la primărie cu felicitări de la PNL în același timp”, a încheiat Grindeanu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie

Promisiuni de la Guvern: Ambulanta in fiecare comuna din Romania

Guvernul a adoptat un Memorandum privind instituirea schemei de...

23 de milioane de lei pentru spitalele din Timis, de la Ministerul Sanatatii

Ministerul Sănătății a alocat 10 milioane de lei pentru...

Competitie la CJ Timis: spitalele din judet pot accesa fonduri pentru dotarea cu echipamente medicale

Spitalele din județul Timiș pot concura pentru fonduri nerambursabile...

Culmea! Premierul Viorica Dancila transmite un mesaj cu prilejul Zilei Culturii Nationale

Primul ministru al României, Viorica Dăncilă, a transmis un...

Mihaela Triculescu, noul presedinte al ANAF. Ce o recomanda?

Premierul României, Viorica Dăncilă, a semnat astăzi Decizia de...