INCUBOXX se adresează intreprinzătorilor locali, în special tineri absolvenţi ai facultăţilor de profil IT&C şi cadre didactice tinere din cadrul acestora, precum şi IMM-uri, inclusiv microîntreprinderi, aflate în faza de incubare/consolidare a afacerilor lor, care desfăşoară activităţi productive sau de prestări servicii în domeniul tehnologiei informaţiei şi comunicaţii şi care, neputându-şi permite închirierea unor spaţii de lucru la preţul pieţei libere, solicită a fi găzduite în cadrul structurii de sprijinire a afacerilor. Etajele III şi IV sunt destinate firmelor aflate în perioada de incubare, existând un total de 30 birouri, suprafaţa medie a unui birou de 35 mp. Etajele I şi II sunt destinate firmelor aflate în perioada de consolidare, existând un total de 24 birouri, suprafaţa unui birou de 50 mp.
Prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Timişoara nr. 588/27.11.2014 s-a aprobat Metodologia de închiriere a spaţiilor în clădirea INCUBOXX realizată prin proiectul ”Infrastructură Regională de Afaceri şi Inovare în Sectorul IT&C”, cod SMIS 34472.
Pentru închiriere este necesar întocmirea unui dosar care va conţine următoarele:
1. Pentru firmele în perioada deincubare:
1. Cerere tip (Anexa 1);
2. Plan de afacere (Anexa 2a);
3. Angajament de realizare a locurilor de muncă (Anexa 3);
4. Copie după cartea de identitate a administratorului;
5. Copie după certificatul de înregistrare la ONRC;
6. Certificat constatator în termen de valabilitate;
7. Acte doveditoare privind numărul de angajați (contracte de muncă, tabel Revisal), dacă există;
8. Ultimul bilanț contabil, dacă există.
Acte necesare firme consolidare:
1. Cerere tip (Anexa 1);
2. Plan de afacere (Anexa 2b);
3. Angajament de realizare a locurilor de muncă (Anexa 3);
4. Copie după cartea de identitate a administratorului;
5. Copie după certificatul de înregistrare la ONRC;
6. Certificat constatator în termen de valabilitate;
7. Acte doveditoare privind numărul de angajați (contracte de muncă, tabel Revisal);
8. Ultimul bilanț contabil.
Dosarele depuse se analizează și se evaluează continuu de către echipa de management a INCUBOXX, formată din Director, Administrator și Responsabil Marketing. Termenul pentru transmiterea răspunsului în urma procesului de evaluare este de maxim 30 de zile, iar rezoluția se comunică în scris. În cazul în care va exista un număr insuficient de birouri raportat la numărul cererilor depuse, vor avea prioritate:
Pentru firmele aflate în perioada de incubare, ordinea priorităților va fi:
1. absolvenții ai facultăților de profil, cei cu vârsta maximă de 35 ani, care droresc să înființeze o firmă și în care în baza unui plan de afaceri dovedesc că au o afacere viabilă;
2. profesori ai facultăților de profil, cei cu vârsta maximă de 35 ani, care droresc să înființeze o firmă și în care în baza unui plan de afaceri dovedesc că au o afacere viabilă;
3. microîntreprinderi înființate cu cel mult 2 ani înainte de data depunerii cererii de intrare în structura de afaceri;
4. firmele care își asumă că vor angaja numărul cel mai mare de persoane pe perioada incubării.
Departajarea se va face și în funcție de prevederile Planului de afaceri și celelalte documente depuse la dosar, de către echipa de management a INCUBOXX.
Deschiderea sesiunii de depunere a solicitărilor pentru închirierea spaţiilor în clădirea INCUBOXX are loc începând cu data de 16.02.2015. Solicitările se vor depune la Serviciul de Relaţionare Directă cu Cetăţenii (camera 12), ghişeele 10 şi 11, în atenția Direcției Clădiri, Terenuri și Dotări Diverse, în timpul programului cu publicul: Luni, Miercuri, Joi, Vineri în intervalul orar 8:30 – 16:30 sau Marţi în intervalul orar 8:30 – 18:30.
Metodologia de admitere a Întreprinderilor, dar și anexele menționate mai sus, pot fi găsite pe pagina web a Primăriei Timișoara.