Cristian Bușoi, în PE: ”Pacienții care suferă de cancer, se bazează pe inovație când vorbim despre accesul la tratamente noi”

- Advertisement -

“În prezent, Uniunea Europeană se confruntă cu un paradox fără precedent în sectorul asistenţei medicale: pe de o parte, existenţa unor medicamente inovatoare, unor tehnologii noi de terapie datorită progreselor științei medicale, care ar putea asigura rezultate bune și supravieţuirea pe termen lung, şi, pe de altă parte, mulți cetățeni europeni care nu pot să se bucure de progresele pe care le-a făcut medicina, în principal din cauza costurilor ridicate”, a declarat Cristian Buşoi.

În ceea ce privește accesul pacienților la tratamente, problema nu este determinată numai de costurile mari ale noilor medicamente scumpe, ci, în cazul unor medicamente inovative cu prețuri mai mici, și de birocrație, de lipsa de punere în aplicare a legilor cheie din Europa, cum ar fi, spre exemplu, Directiva privind Asistenţa Medicală Transfrontalieră sau chiar de blocarea revizuirii unor legi europene importante, precum Directiva privind transparenţa preţurilor la medicamente. În plus, și accesul la medicamentele generice are de suferit, ele fiind nevoite să facă loc, în bugetele în scădere ale multor state din UE, medicamentelor de ultimă generație, cu prețuri foarte ridicate.

“Pacienții europeni, în special pacienții care suferă de cancer, se bazează pe inovație când vorbim despre accesul la tratamente noi, mai eficiente, care să le prelungească viața. Factorii de decizie din UE trebuie să se asigure că deciziile de reglementare cu privire la terapiile inovatoare se bazează pe ceea ce contează cel mai mult pentru pacienţi, și anume, supravieţuirea pe termen lung. De asemenea, trebuie să asigure totodată pacienților accesul la astfel de tratamente în urma unei analize cost-beneficiu centralizată de Agenţia Europeană de Medicamente. Trebuie să prioritizăm investiţiile la nivel european şi naţional în domeniul cercetării şi să găsim soluţii durabile, pentru a include terapiile de ultimă generație în planurile naţionale de sănătate, în soluţiile de tratament, precum şi în modalităţile de finanţare”, a susţinut europarlamentarul Cristian Buşoi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Un comisar-șef de la DGA Timiș s-a ales cu un ordin de protecție de 5 zile, după ce și-a bătut soția, cetățean ucrainian

Așa cum rezultă din informații verificate, confirmate ulterior chiar...

Teatrul Național Timișoara prezintă în premieră, în data de 15 ianuarie, spectacolul EMINESCU!

Teatrul Național din Timișoara prezintă în premieră spectacolul EMINESCU,...

Poliția Locală se reorganizează! Vor fi reduse mai multe posturi, inclusiv de conducere

Reorganizarea se face prin transformarea vechiului departament într-o structură...

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie

Bolnavii de cancer din Timișoara au NEVOIE de AER… condiționat

În urmă cu mai bine de două luni, Asociația...

Migrația medicilor din România trebuie descurajată prin politici la nivel european. Ce timișorean solicită asta

”Curentul migraţional al forţei de muncă în domeniul sănătăţii...

Martin Schulz, preşedintele Parlamentului European, la expoziţia lui Ştefan Popa Popa’s FOTO

Martin Schulz, preşedintele Parlamentului European, a ieşit de la...