Percheziţii în trei mari judeţe: Timiş, Caraş-Severin şi Constanţa, acolo unde oamenii legii au descins la suspecţii din cadrul unei reţele de evaziune fiscală care a prejudiciat statul român cu mii de lei. Polițiștii de Investigare a Criminalității Economice din Timiș au organizat percheziţiile care au avut loc în cele trei judeţe şi în cadrul cărora au fost efectuate verificări la reprezentanţii reţelei care a prejudiciat statul român cu 280.000 de lei.
„Activităţile vizează probarea activităţii infracţionale a unor persoane bănuite că, în perioada martie – septembrie 2014, în calitate de reprezentanți ai unor societăți comerciale, ar fi înregistrat în evidențele contabile ale societăților, operațiuni comerciale nereale ce au avut ca obiect achiziționarea de material lemnos, scopul fiind de a se sustrage de la plata obligațiilor legale față de bugetul consolidat al statului. Prejudiciul cauzat prin activitatea infracţională este de aproximativ 280.000 de lei. Activitățile desfășurate vizează patru persoane și trei societăți comerciale, presupuse a fi implicate în comiterea infracțiunilor”, transmit reprezentanții IPJ Timiș.