Polițiștii din județul Timiș sfătuiesc cetățenii să ia măsuri suplimentare când vine vorba despre protejarea locuințelor personale, oferind câteva sfaturi de care poate ține cont orice persoană, fără cheltuieli foarte mari.
Astfel, una dintre cele mai importante căi de acces în locuință, uşa de la intrare să fie prevăzută cu două încuietori, având sisteme de chei diferite (tip ”cu amprentă”) şi cu lanţ de siguranţă. Atunci când constataţi că una dintre încuietorile uşii de acces a fost blocată, devenind nefuncţională, prin introducerea în orificiul său a unor corpuri străine (sârme, beţe de chibrit etc.), înlocuiţi-o!
Acordaţi atenţie şi intrărilor secundare în locuinţe, cum ar fi uşile de la balcoane şi terase, intrările în garaje sau subsoluri prin care se poate face accesul în locuinţa!
Evitaţi discuţiile despre bunurile de valoare pe care le aveţi în casă!
Anunţaţi imediat Poliţia atunci când în holurile scărilor, pe paliere sau în faţa uşii unui apartament sesizaţi persoane dubioase sau care staţionează fără motiv! Reţineţi cât mai multe semnalmente ale acestora!
Înştiinţaţi secţia de poliţie de care aparţineţi atunci când observaţi că persoane necunoscute ies din bloc cu bagaje voluminoase sau atunci când aceştia scot pe ferestrele apartamentelor de la etajele inferioare diverse bunuri! Reţineţi, pe lângă semnalmentele acestora şi culoarea, marca şi numărul de înmatriculare al autovehiculului cu care s-au deplasat!
În cazul absenţelor îndelungate de la domiciliu, comunicaţi acest fapt numai persoanelor în care aveţi mare încredere! Rugaţi-i să vă supravegheze locuinţa sau să acţioneze în aşa fel încât să nu se sesizeze lipsa dumneavoastră!
Nu lăsaţi bilete în uşă, prin al căror conţinut să informaţi străinii, că aţi plecat în concediu!
Evitaţi găzduirea persoanelor despre care nu aveţi date concrete şi verificate!
Dacă primiţi un telefon şi nu recunoaşteţi interlocutorul, rezumaţi-vă la a spune ”aţi greşit numărul” şi nu intraţi în discuţii care ar putea furniza date despre persoana dumneavoastră!
În situaţia în care cheile de la uşa de acces v-au fost sustrase împreună cu actele de identitate, schimbaţi de urgenţă sistemele de asigurare! Nu lăsaţi cheile apartamentului sub preş sau în cutia de scrisori!