Un TIR înmatriculat în Serbia a acroșat un autoturism Dacia Pick-up, pe care l-a aruncat în șanț, însă în urma impactului dintre cele două autovehicule, ocupanții Daciei reușind să iasă singuri din mașină.
Incidentul rutier s-a petrecut pe DN 69, la kilometrul 12+600m în apropiere de comuna Sânandrei, iar din primele concluzii se pare că șoferul TIR-ului a încercat să depășească ”papuc-ul” încărcat cu unelte și alte materiale de construcții, însă văzând că nu poate efectua această manevră, deși se afla deja pe sensul opus, la revenirea pe banda sa, autotrenul a acroșat Dacia, autoturismul fiind avariat serios și aruncat în afara carosabilului cu tot cu cei trei ocupanți ai vehicolului. Mașina s-a rostoglit, făcând o rotire de 360 de grade, după care a ajuns înapoi, pe roți.
La fața locului s-au deplasat și Poliția și Serviciul de Ambulanță, întrucât ocupanții mașinii au necesitat îngrijiri medicale, doi dintre aceștia fiind transportați de urgență la spital. Cei doi sunt în afara oricărui pericol, în timp ce al treilea ocupant al mașinii, pasagerul de pe bancheta din spate, a scăpat doar cu câteva zgârieturi și cu un șoc puternic.
O betonieră aflată în bena autoutilitarei a rămas ”înfiptă” în masca TIR-ului, iar Dacia Pick-up este distrusă în totalitate.
Polițiștii ajunși la fața locului au demarat o anchetă în acest caz, șoferul TIR-ului urmând să răspundă pentru faptele sale.
DN 69 a fost blocat pe o bandă de mers, traficul fiind îngreunat datorită acestui accident.
[responsive_youtube https://www.youtube.com/watch?v=lhooRGnF0CE&feature=youtu.be]