A fost accident de circulație, duminică după-amiaza, pe Calea Torontalului din Timișoara. Un șofer de etnie romă, care nu avea nici măcar permis de conducere, a urcat extrem de beat la volan și a intrat în coliziune cu un alt autoturism.
Potrivit polițiștilor, șoferul circula de la Lovrin spre Timișoara. La intrarea în orașul de pe Bega, pe Calea Torontalului, bărbatul, a trecut pe contrasens și a lovit un autoturism Matiz care circula regulamentar. Șoferul vinovat de accident a recunoscut în fața oamenilor legii că a condus aproximativ 50 de kilometri extrem de beat. Mai mult, bărbatul a declarat și că nu are permis și a condus așa din Franța.
Din fericire, nu au fost înregistrate victime în urma accidentului. Doi copii de 3 și 5 ani se aflau în Matiz și au fost transportați la spital, ei fiind în stare de șoc.
Polițiștii au testat șoferul cu aparatul etilotest, în urma căreia a rezultat o alcoolemie de 0,82 miligrame de alcool pur per litru expirat. Bărbatul s-a ales cu dosar penal pentru conducere fără permis și sub influența băuturilor alcoolice.