Accidente pe drumurile din Timis. Seful CJT a reziliat contractele cu doua firme de deszapezire

- Advertisement -
Decizie dură luată de preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Călin Dobra, după ce pe zona 2 (Pișchia, Cenei, Orțișoara, Carani, Aeroport Timișoara) unde de deszăpezire ar fi trebuit să se ocupe firmele ELDICLAU SRL și HOMESTRADE SRL au avut loc accidente.
Şeful CJ Timiş a decis rezilierea contractelor semnate de instituție cu cele două firme după accidentele de ieri.

“Am convocat de urgență o ședință cu reprezentanții firmelor ELDICLAU și HOMESTRADE, care nu au gestionat bine zona 2, conform contractului pe care îl au cu CJ Timiș. După cum bine știți, în după amiaza zilei de ieri două persoane, printre care și un copil au fost rănite, în urma unui accident produs între Sânandrei și Carani.

Din datele pe care le avem, un alt accident a avut loc pe drumul care face legătura între Sânmihaiu Român și Bobda. De asemenea, mai multe mașini au alunecat și au ieșit înafara părții carosabile.

Constatând proasta gestionare a situației, am dispus rezilierea contractului cu firma respectivă. Rezilierea se va face în 2 zile, timp în care CJT, conform prevederilor legale, va face demersurile pentru atribuirea, în regim de urgență, a acestor servicii către o altă societate, astfel încât să nu fie probleme cu deszăpezirea drumurilor.

Este inacceptabil ca pe cod galben și în ciuda tuturor avertismentelor de vreme rea să plătești din banii cetățenilor un serviciu, de altfel banal pentru anul în care trăim, care nu îți este oferit atunci când ai mai mare nevoie de el.

Se pare că primii fulgi de nea au fost suficienți pentru a ne edifica în privința competenței unor firme care trebuiau să presteze un serviciu în folosul cetățenilor, dar în practică au fost depășiți total de situație.

Mai grav este că în acest mod s-a pus în pericol siguranța traficului rutier și securitatea oamenilor”, a informat președintele Consiliului Județean Timiș, Călin Dobra.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Cele mai citite articole în ultimele 48 de ore

Poliția Locală se reorganizează! Vor fi reduse mai multe posturi, inclusiv de conducere

Reorganizarea se face prin transformarea vechiului departament într-o structură...

Cel mai lung cuvânt din limba română are 44 de litere. Tu poți să-l pronunți?

Cel mai lung cuvânt din limba română este "PNEUMONOULTRAMICROSCOPICSILICOVOLCANICONIOZA"....

Articole asemănătoare

Din aceeași categorie